Patinoarul Flamaropol, demolat. Hocheiștii se vor mai antrena prin malluri cel puțin trei ani

Data publicării:
flamaropol demolat

Patinoarul Mihail Flamaropol, singurul din Bucureşti, devine istorie. De câteva zile, buldozerele au început să pună la pământ construcţia inaugurată în 1952.

În acelaşi loc va fi ridicată o arenă modernă, de 23 de milioane de euro, cu gazon pe acoperiş şi toate facităţile necesare organizării unor competiţii de cel mai înalt nivel. Va dura însă trei ani până când proiectul va fi gata, timp în care hocheiştii bucureşteni se vor antrena tot prin malluri.

Inaugurat în urmă cu 64 de ani, singurul patinoar pentru competiţii din Bucureşti este acum demolat.

Eu l-am prins de când s-a înfăptuit. Am lucrat muncă patriotică la patinoarul ăsta. Prima dată era descoperit. Erau centrele de copii... Nu pridideau!”, își aduce aminte un bucureștean.

În 2013, arena a fost deconectată de la utilităţi din cauza datoriilor, iar apoi a fost închisă definitiv pentru că acoperişul risca să se prăbuşească.

În locul vechii construcţii va fi ridicată o arenă de 3.500 de locuri. Acoperişul va fi loc de promenadă, pentru că va avea gazon. Lângă pationoar va fi construit şi un bazin de înot. Contractul, în valoare de 23 de milioane de euro, a fost câştigat de asocierea UTI-Astaldi.

„Aşa anunţă şi o să fie 40, probabil, cum a fost şi cu Arena”, spune un tânăr, sceptic.

Cele două firme care au câştigat licitaţia au la dispoziţie un an pentru a demola vechiul patinoar Flamaropol, încă un an pentru a-l construi pe cel nou şi alte 12 luni pentru a-l echipa. Aşadar, noua arenă nu va fi gata mai devreme de primăvara lui 2019.

„Contractul în sine va garanta buna execuţie a lucrărilor. Va fi un patinoar, o sală multifuncţională, care va răspunde standardelor de calitate cerute în zilele noastre”, dă asigurări Alexandru Ichim - purtătorul de cuvânt al Primăriei Capitalei.

Optimişti, şefii federaţiei de hochei pe gheaţă visează deja la organizarea unei mari competiţii.

 „Îmi imaginez un campionat mondial la care să participe echipa naţională a României, organizat pe noul Mihail Flamaropol”, mărturisește Mihai Covaliu - preşedintele Federaţiei Române de Hochei.

Până atunci, sportivii se pregătesc pe unde apucă.

„Din păcate, echipele noastre de seniori şi juniori din Bucureşti sunt deja obişnuite de trei ani de zile să îşi găsească locurile de antrenament prin mall-urile bucureştene”, spune Mihai Covaliu.

În România sunt doar şase patinoare de competiţie. Pe lângă cele din Bucureşti şi Gheorgheni, aflate în reconstrucţie, mai funcţionează cele din Braşov, Galaţi, Sfântu-Gheorghe şi din comuna Cârţa, în judeţul Harghita.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri