CM-2018 Franța are al doilea titlu mondial din istorie. Croația pierde onorabil, după un meci al nervilor tari

Data actualizării: Data publicării:
France v Croatia - 2018 FIFA World Cup Russia Final
Foto: Guliver/Getty Images

Franța este, din nou, după 20 de ani, regina fotbalului mondial. Cupa Mondială 2018 s-a încheiat cu duminică, la Moscova, după finala dintre Franța și Croația, care a pus punct unui campionat condimentat cu surprize, unele mari, care le-a adus microbiștilor o lună de meciuri la cel mai înalt nivel. Iar întâlnirea dintre Franța și Croația a fost spectacol total. Se putea încheia cu cea mai mare surpriză, una istorică, în cazul în care fotbaliștii din țara cu puțin peste 4 milioane de locuitori ar fi reușit să fie acel David care vine de hac uriașului Goliat. Mai obosiți, croații nu au reușit să facă față mașinăriei franceze, dar nu le-a lipsit mult. Prestația lor a fost una onorabilă, pentru care merită felicitări.

France v Croatia - 2018 FIFA World Cup Russia Final
Foto: Guliver/Getty Images

ACTUALIZARE. Nici nu s-au stins bine ecourile Cupei Mondiale organizate de Rusia, pentru care gazdele au primit felicitări, că o ploaie puternică a dezvăluit șubrezimea infrastructurii. Un blogger rus documentat scrie că un stadion nou construit pur și simplu a luat-o la vale...spre Volga:

FOTO. Dezastru la încheierea CM-2018. Un stadion nou construit a luat-o la vale după o ploaie puternică

ACTUALIZARE. Luaţi de valul bucuriei, unii suporteri francezi s-au încăierat cu poliţiştii, duminică seara, pe străzile Parisului. Incidentele au avut loc nu departe de Arcul de Triumf, iar poliția a recurs la gaze lacrimogene. Detalii și imagini, aici.

Naţionala Franţei va sărbători câştigarea titlului mondial, luni, alături de fani, printr-o paradă pe Champs-Elysees, care se va desfăşura între orele locale 17.30 şi 18.30.

Apoi, la ora 18.30, naţionala Franţei va fi primită la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La recepţia care se va încheia la ora 20.00 vor fi prezenţi miniştri, familiile jucătorilor şi o mie de copii de la cluburile de unde provin fotbaliştii campioni mondiali.

FLUIER FINAL: FRANȚA-CROAȚIA 4-2 ÎN FINALA CM-2018. FRANȚA OBȚINE AL DOILEA TITLU MONDIAL DIN ISTORIE.

Citiți și: Imaginile zilei. Bucurie și consolare în ploaie, după finala CM-2018 - GALERIE FOTO

Finala CM-2018. Cum au trăit suporterii cel mai așteptat eveniment din lumea fotbalului

La rândul ei, Croaţia şi-a depăşit performanţa din 1998, când cucerea medaliile de bronz, dar a fost lipsită de şansă, oferind practic cadou adversarei primele două goluri, au autogol şi un penalty. Echipa lui Dalic a plătit şi tribut oboselii acumulate după ce în cele trei meciuri anterioare a jucat prelungiri.

Franţa, cu o medie de vârstă de 26 ani şi 10 zile la startul competiţiei (14 iunie), a devenit cea mai tânără campioană mondială de la Brazilia 1970, sud-americanii având atunci o medie de 25 de ani şi 5 zile, scrie Agerpres.

Pentru Franţa au marcat Mandzukici '18 (autogol), Griezmann '39 (penalti), Pogba '59 şi Mbappe '65.

Golurile Croaţiei au fost reuşite de Perisici '28 şi Mandzukici '69.

Meciul de la Moscova a fost unic: croaţii au dat un autogol, primul din istoria finalelor de la Cupa Mondială. Nu au motive să se ruşineze totuşi: au stârnit admiraţie în prima finală de campionat mondial în care au ajuns. Au fost însă 90 de minute de joc teribile pentru suporteri, care au trecut prin toată gama de emoții. Albaştrii au deschis scorul după un autogol al lui Mandzukic. Croaţia a reacţionat rapid şi a restabilit egalitatea după 10 minute de joc. Un penalty dictat după analiza video a adus din nou Franţa în avantaj. Griezmann a transformat, iar Les Bleus au condus cu 2-1 la pauză. Echilibrul s-a rupt în repriza a doua: Pogba şi Mbappe au marcat pentru echipa lui Didier Deschamps şi au dus scorul la 4-1. O greşeală uriaşă a portarului i-a permis lui Mandzukic să reducă din diferenţă, însă a fost prea târziu pentru o revenire a croaţilor. Finala de la Moscova s-a încheiat cu victoria albaştrilor, scor 4-2, după unul dintre cele mai spectaculoase meciuri disputate vreodată în ultimul act al unei Cupe Mondiale.

Franța rămâne astfel neînvinsă de aproape un an. Ultima dată a pierdut în 9 iunie 2017 în fața Suediei.

Citiți și:  CM-2018. Câți bani primesc echipele de pe podium

Final pentru Cupa Mondială 2018. Cine sunt „premianții”

Mijlocaşul croat Luka Modrici a fost desemat, duminică, cel mai bun jucător al Cupei Mondiale, el fiind premiat după finala pierdută de Croaţia, scor 2-4, cu Franţa. Doar o dată, până acum, premiul a fost obţinut de la un fotbalist al echipei învinse.

Kylian Mbappe, în vârstă de 19 ani, a fost desemnat cel mai bun tânăr jucător de la Cupa Mondială.

Golgheterul Cupei Mondiale, cu 6 goluri, este englezul Harry Kane, iar Thibaut Courtois a fost ales cel mai bun portar al Cupei Mondiale.

Didier Deschamps a devenit al treilea selecţioner din istorie care a câştigat titlul mondial atât ca antrenor cât şi ca jucător, după Mario Zagallo şi Franz Beckenbauer. (vezi detalii mai jos)

France Press Conference & Training Session - 2018 FIFA World Cup Russia
Foto: Guliver/Getty Images

Francezul Antoine Griezmann a fost declarat jucătorul finalei Cupei Mondiale, câştigat duminică de Franţa, scor 4-2, la Moscova, în faţa echipei Croaţiei. Griezmann a fost integralist şi a transformat un penalti în minutul 39. El a contribuit şi la faza care a dus la autogolul lui Mandzukici, în minutul 18.

Antoine Griezmann a mai fost declarat jucătorul meciului de două ori la CM din Rusia: la partida cu Australia, scor 2-1 pentru francezi, din faza grupelor, şi la confruntarea cu Uruguay, scor 2-0, din sferturile de finală.

Griezmann şi Mbappe au intrat astfel în istoria fotbalului francez, fiecare cu câte o reuşită în marea finală cu Croaţia. Ambii au terminat competiţia cu câte patru goluri. Starul lui Atletico Madrid şi cel mai bun jucător al meciului a devenit egalul lui Zidane - are acum 10 goluri la turneele finale, mondiale şi europene. În schimb, Mbappe a devenit cel mai tânăr marcator în ultimul act al Cupei Mondiale, după Pele, care înscria în 1958, la doar 17 ani. Starul lui PSG a primit şi premiul pentru cel mai bun tânăr jucător al turneului final. Marele artizan al succesului, Didier Deschamps, este talismanul Franţei. 

Imediat după încheierea finalei, la Moscova a început o ploaie torențială, chiar în timp ce jucătorii erau premiați. Oficialii, inclusiv președintele Macron și președinta Croației, Kolinda Grabar-Kitarovic, sunt uzi leoarcă, la fel și jucătorii.

Căpitanul Franţei, Hugo Lloris, a primit trofeul Cupei Mondiale de la preşedintele FIFA, Gianni Infantino, pe această ploaie torenţială.

Mai întâi au fost premiaţi arbitrii, în frunte cu Nestor Pitana, iar apoi jucătorii croaţi, care au primit medaliile de vicecampioni de la preşedintele rus Vladimir Putin, fiind îmbrăţişaţi şi încurajaţi de preşedintele croat Kolinda Grabar-Kitarovici.

Campioniii mondiali francezi au fost îmbrăţişaţi şi felicitaţi de preşedintele Emmanuel Macron, ei fiind medaliaţi de Vladimir Putin, dar şi de preşedintele FIFA, Gianni Infantino.

Înainte de a fi înmânat lui Lloris, trofeul a fost sărutat de Macron, dar şi de doamna Kitarovici.

Citiți și:  Un europarlamentar PSD insinuează că Rusia este responsabilă pentru ploile și furtunile din România

Declarații

DESCHAMPS: Selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, a declarat duminică seară, după câştigarea Cupei Mondiale, că acest moment le aparţine jucătorilor săi, unii - cum e Mbappe - deveniţi campioni la doar 19 ani. „Este minunat. Unii jucători sunt campioni la 19 ani… Sunt pe acoperişul lumii pentru patru ani. Nu am făcut un meci imens, dar am arătat calităţi mentale. Şi totuşi am marcat patru goluri. Este un rezultat meritat. Nu a fost mereu simplu, dar prin muncă am ajuns aici. Acest moment le aparţine jucătorilor. Sunt mândru că sunt francez. Trăiască Republica”, a spus Deschamps la TF1, citat de News.ro.

GRIEZMANN: Mijlocaşul Antoine Griezmann s-a declarat foarte fericit după victoria Franţei, scor 4-2, în finala Cupei Mondiale, subliniind că abia aşteaptă să ajungă cu trofeul la Paris. „Nu ştiu pe ce lume sunt. Sunt atât de fericit. A fost un meci foarte greu, Croaţia a jucat foarte bine. Am intrat puţin timizi, dar am reuşit să facem diferenţa. Abia aşteptam să ridicăm trofeul şi să-l ducem în Franţa”, a spus Griezmann.

DALIC: Selecţionerul Croaţiei, Zlatko Dalici, a declarat că el şi jucătorii săi sunt puţin trişti după ce au pierdut finala Cupei Mondiale, dar trebuie să fie şi mândri că au ajuns în această fază a competiţiei. El a precizat că echipa Croaţiei a controlat jocul, dar nu trebuia să greşească în faţa unei adversare cum este Franţa.

„Felicit Franţa pentru trofeu. Noi am jucat bine în primele 20 de minute, am controlat jocul. Apoi, a venit acel autogol după o fază fixă. Am revenit, am dominat şi apoi s-a acordat penaltiul. Îmi felicit jucătorii, a fost poate cel mai bun meci al nostru la această ediţie a CM. Am controlat meciul, dar am primit goluri. În faţa unei echipe puternice, cum este Franţa, nu trebuie să faci greşeli. Suntem puţin trişti, dar trebuie să fim şi mândri de ce am reuşit”, a spus Dalici, potrivit FIFA.

RAKITIC: Ivan Rakitici consideră că naţionalei Croaţiei i-a lipsit norocul. „În prima repriză am fost echipa mai bună, am atacat, dar ne-a lipsit norocul. Francezii au înscris trei goluri din trei şuturi pe poartă. Dar felicit Franţa, a meritat”, a afirmat el.

MBAPPE: „Sunt foarte bucuros. Drumul a fost lung, dar a meritat, suntem mândri că am făcut francezii fericiţi. Noi aveam datoria de a-i face să uite de toate problemele. Jucăm pentru astfel de lucruri. Nu vreau să fiu doar un trecător prin lumea fotbalului. Vreau să fiu mult mai mult. Vom sărbători, am muncit tot sezonul, este moment de sărbătoare”, a spus Kylian Mbappe.

GIROUD: Atacantul Olivier Giroud a declarat că Franţa a realizat un lucru extraordinar. „Am săbătorit în vestiar, a fost preşedintele Macron, Vladimir Putin şi preşedinta croată a vrut să ne felicite. În ultimele zece minute am stat pe bancă, am discutat cu băieţii, nu ştiam cum să rămânem concentraţi până la final. Apoi am alergat peste tot, ştiu că m-am îmbrăţişat cu Adil Rami, apoi am fost trântit la pământ. Am realizat ceva extraordinar, am scris o pagină frumosă”.

France v Croatia - 2018 FIFA World Cup Russia Final
Adil Rami | Foto: Guliver/Getty Images

RAMI: Fotbalistul Adil Rami, care a făcut parte din lotul Franţei la CM din Rusia, dar nu a jucat niciun minut, şi-a anunţat retragerea din echipa naţională, duminică seară, după câştigarea titlului mondial, informează L’Equipe. Rami a făcut anunţul la TF1. Anterior, el s-a declarat încântat de câştigarea titlului mondial, pa beIN Sports. „Suntem mândri că am făcut această ţară mândră. Eu sunt de origine marocană, sunt francez, îmi iubesc ţara, iubesc ambele ţări. Titlul mondial este ceva imens”, a spus el.

Rami, în vârstă de 32 de ani, a debutat în naţionala Franţei în 2010 şi de atunci a jucat în 35 de meciuri şi a înscris un gol.


- Final de meci. Franța-Croația: 4-2. Franța câștigă titlul la Cupa Mondială 2018.

- Franța se apropie de al doilea său titlu de campioană mondială. Meciul e în ultimele minute de prelungiri, croații nu mai au forță, sunt tot mai dese pătrunderile spre poarta lor.

- Incredibil! Este 4-2 pentru Franța, după ce Croația reduce din diferență, prin Mandzukic, la o neatenție a portarului francez. Este minutul 69.

Renasc speranțele croaților.

- Croația este în genunchi. Este 4-1 pentru Franța, gol înscris de tânăra speranță Kylian Mbappe. Minutul 65.

- Este 3-1 pentru Franța!!! Gol înscris de Paul Pogba, din minutul 59. Un șut de la marginea careului.

Croații par să fi obosit.

- Minutul 8 al celei de-a doua reprize și un incident. Trei intruși intră pe teren, sunt evacuați urgent de cei care asigură paza.

- A început repriza a doua. Jocul în continuare e alert, cu faze de atac.

E pauză la Moscova, în FINALA FRANȚA-CROAȚIA, scor 2-1.

Penalty pentru Franța la un henț al croaților. E minutul 36. Arbitrul a consultat sistemul VAR. Execută Griezmann. GOOOL: 2-1 pentru Franța, din minutul 39.

Tot Griezmann crease și faza de la autogolul croaților.

Sunt deja trei goluri marcate în 40 de minute. Iar hențul croaților, culmea, a fost comis chiar de către cel care readusese echilibrul pe tabela de marcaj: Perisic.

- Franța - Croația 1-1. Perisic a egalat scorul în minutul 28.

- Franța - Croația 1-0.  Franța a deschis scorul cu un autogol dat de Mario Mandzukic. Mandzukici a trimis cu capul în propria poartă la centrarea lui Antoine Griezmann. Minutul 18.

Urmăriți LIVE TEXT detaliat aici.

Au evoluat următoarele formaţii:

Franţa: Lloris  - Pavard, Varane, Umtiti, Hernandez - Kanté (Nzonzi '55), Pogba - Mbappé, Griezmann, Matuidi  (Tolisso '73) - Giroud (Fekir '81). Selecţioner: Didier Deschamps

Croaţia: Subasici - Vrsaljko, Lovren, Vida, Strinici (Pjaca '82) - Brozovici - Rakitici, Modrici - Rebici (Kramarici '71), Perisici - Mandzukici. Selecţioner: Zlatko Dalici

Meciul a fost arbitrat de argentinianul Nestor Pitana, ajutat de asistenţii Hernan Maidana şi Juan P. Belatti, iar arbitru de rezervă a fost olandezul Bjorn Kuipers.

Înaintea partidei a avut loc festivitatea de închidere în cadrul căreia au cântat Will Smith, alături de Nicky Jam şi Era Istrefi imnul oficial al Cupei Mondiale.

De asemenea, a fost prezent şi fostul internaţional brazilian Ronaldinho, care a cântat alături de mai mulţi copii şi o solistă din Rusia.

La meci au fost prezenţi preşedintele rus Vladimir Putin, cel francez, Emmanuel Macron, şi preşedinta Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovici.

Trofeul Cupei Mondiale a fost adus pe teren de fost campion german Philipp Lahm.

La meci au fost prezenţi 78.011 de spectatori.


Finala Cupei Mondiale de fotbal din Rusia opune, duminică, de la ora 18: 00 (ora României), pe stadionul Lujniki din Moscova, echipele Franţei, campioană mondială în 1998, şi Croaţiei, care deja a reuşit cea mai mare perfomanţă din istoria sa: calificarea în ultimul act al unui Campionat Mondial de fotbal. Meciul este transmis în direct de TVR 1 și TVR HD.

Citiți și:  Cupa Mondială 2018. Previziunea ursului Buyan despre finală

Stadionul are o capacitate de 80.000 de locuri și va găzdui, duminică, o serie de personalități, inclusiv președintele Vladimir Putin, care a mai fost prezent la această Cupă Mondială doar la meciul inaugural al competiției, în care Rusia a învins categoric Arabia Saudită.

Citiți și: Finala Cupei Mondiale 2018. Personalitățile care vor fi în tribune

Closing Ceremony Press Conference - 2018 FIFA World Cup Russia
Era Istrefi, Will Smith și Nicky Jam | Foto: Guliver/Getty Images

Franţa, care va juca a treia sa finală, după cea pierdută în 2006 în faţa Italiei, ţinteşte consacrarea actualei generaţii, care a ratat titlul european în urmă cu doi ani, pe teren propriu, după o finală cu Portugalia, scrie Agerpres.

Croaţia, a 13-a echipă care ajunge într-o finală a Cupei Mondiale, reprezintă o ţară de doar patru milioane de locuitori, dar îndrăznește să viseze că are puterea să ajungă printre cele doar opt ţări care au cucerit trofeul în cele aproape nouă decenii ale competiției: Uruguay, Argentina, Brazilia, Italia, Anglia, Franța, Spania și Germania.

Croaţia are de luat şi o revanşă în faţa Franţei, pentru că aceasta din urmă e cea care i-a oprit drumul către finală în urmă cu 20 de ani, învingând-o în penultimul act (1-2), după care „les Bleus” au cucerit titlul, iar „Vatreni” s-au mulţumit cu medaliile de bronz. După acea performanţă, croaţii nu au mai reuşit să depăşească faza grupelor la niciun turneu final de Cupă Mondială, până în Rusia.

Cele două echipe s-au confruntate de cinci ori, Croaţia nereuşind nicio victorie, doar două partide de egalitate, printre care şi una la EURO 2004, 2-2. Deschamps s-a aflat pe teren la toate cele trei victorii ale Franţei.

Finala de la Moscova va fi meciul cu numărul 900 din istoria Cupei Mondiale. Franţa a jucat şi primul meci al competiţiei, învingând Mexicul cu 4-1 la ediţia inaugurală, din 1930. De asemenea, va fi a noua finală competiţiei care se dispută între echipe de pe continentul european. 

Sâmbătă, într-o altă confruntare europeană, finala mică a Cupei Mondiale 2018, Belgia a reușit să obțină cel mai bun rezultat al său din istorie: medalia de bronz, după ce a învins selecționata Angliei.

Brazil v Costa Rica: Group E - 2018 FIFA World Cup Russia
Foto: Guliver/Getty Images

PARCURSUL ECHIPELOR. REZULTATELE PÂNĂ ÎN FINALĂ

CROAȚIA este a doua echipă care joacă o finală după ce a trecut de un baraj de calificare ca să ajungă la Cupa Mondială. Prima a fost Germania, în 2002.

Toate cele trei partide eliminatorii ale Croaţiei la ediţia din acest an a competiţiei s-au decis în prelungiri, în timp ce echipa Franţei le-a terminat pe ale sale în timpul regulamentar şi a beneficiat şi de o zi în plus de odihnă. Croaţia a reuşit să treacă de cele trei partide eliminatorii după ce a fost condusă de fiecare dată, în timp ce Franţa a fost condusă o singură dată în tot turneul, de Argentina, în optimi.

Grupe: Croația - Nigeria 2-0; Argentina - Croația 0-3; Islanda - Croația 1-2; ➤ 16-imi: Croația - Danemarca 1-1 (3-2 după lovituri de departajare) ➤ sferturi: Rusia - Croația 2-2 (3-4 după lovituri de departajare) ➤ semifinale: Croația - Anglia 2-1 (după prelungiri).

FRANȚA: În drumul spre finala de la Moscova, Franţa a învins Argentina în optimi, Uruguay în sferturile de finală şi Belgia în semifinale. Toate cele trei victorii din fazele eliminatorii ale turneului au fost obţinute în 90 de minute.

Grupe: Franța - Australia 2-1;  Franța - Peru 1-0;  Danemarca - Franța 0-0; ➤ 16-imi:  Franța - Argentina 4-3 ➤ sferturi:  Uruguay - Franța 0-2 ➤ semifinale: Franța - Belgia 1-0.

Finala CM 2018. Echipele probabile:

FRANȚA: Hugo Lloris - Benjamin Pavard, Raphael Varane, Samuel Umtiti, Lucas Hernandez - Paul Pogba, Ngolo Kante - Kylian Mbappe, Antoine Griezmann, Blaise Matuidi - Olivier Giroud.

Selecţioner: Didier Deschamps.

CROAȚIA: Danijel Subasic - Sime Vrsaljko, Dejan Lovren, Domagoj Vida, Ivan Strinic - Ivan Rakitic, Marcelo Brozovic - Ante Rebic, Luka Modric, Ivan Perisic - Mario Mandzukic.

Selecţioner: Zlatko Dalic.

Arbitru: Nestor Pitana (Argentina).

Staruri și statistici

Singura echipă de la Mondial cotată la peste un miliard de euro, Franţa nu a înşelat aşteptările şi va juca finala. Croaţia e abia a zecea în acest top, cu un lot în valoare de 364 de milioane de euro. Cotat la 120 de milioane de euro, Mbappe e cel mai scump internaţional francez. În replică, de la croaţi, Rakitic valorează „doar” 50 de milioane de euro.

„Inima” echipei croate este fără îndoială mijlocaşul Luka Modrici, care va bifa în finală selecţia cu numărul 112. Anihilarea jucătorului de la Real Madrid ar putea fi cheia câştigării trofeului, iar omul potrivit pentru acest lucru pare a fi Ngolo Kante (Chelsea), care îndeplineşte rolul pe care actualul selecţioner al Franţei, Didier Deschamps, l-a avut în echipa ce cucerea trofeul în 1998.

Croatia Training Session and Press Conference - 2018 FIFA World Cup Russia
Luka Modric | Foto: Guliver/GettyImages



Şi Franţa are armele sale, una dintre ele fiind chiar tânărul Kylian Mbappe (19 ani), care a impresionat prin viteza şi talentul său la turneul final din Rusia.

Croația, echipa antrenată de Zlatko Dalic, are o medie de două goluri pe meci la CM 2018. A reuşit să înscrie de 12 ori în şase partide, golgheterii săi fiind Luka Modric, Mario Mandzukic şi Ivan Perisic, cu două reuşite fiecare.

Modrici (32 ani) va stabili un nou record pentru Croaţia la meciuri jucate la Cupa Mondială, 112, el fiind şi jucătorul care a alergat cel mai mult în Rusia, cu 63 de km parcurşi, potrivit FIFA.

Antoine Griezmann şi Kylian Mbappe sunt, de cealaltă parte, cei mai buni marcatori ai Franţei, cu trei goluri fiecare, selecţionata din Hexagon având 10 goluri marcate în Rusia.

Uruguay v France: Quarter Final - 2018 FIFA World Cup Russia
Antoine Griezmann | FOTO. Guliver/Getty Images

Antoine Griezmann s-a săturat să fie doar finalist - după ce a ratat trofeul la Euro 2016, atacantul francez vrea să-și împlinească visul din copilărie. Speră să ajungă campion mondial după meciul vieții, de duminică, contra Croației.  Antoine Griezmann se află în fața celui mai important meci din carieră. Asta chiar dacă are mai multe finale jucate, cu Atletico în UEFA Champions League, sau cu națională la EURO 2016, unde a fost golgheterul turneului și a fost desemnat cel mai bun fotbalist. Premiile de acest gen nu-l interesează pe Griezmann care vrea un altfel de trofeu.

„Avem șansa să cucerim Cupa Mondială. Nu mă interesează deloc să câștig Balonul de Aur, sincer vă spun. Visez să ridic în brațe trofeul de când eram copil. Toți puștii doar la asta se gândesc când se apucă de fotbal: să joace la un campionat mondial și să fie în finală”, a mărturisit Griezmann.

Acum 20 de ani, Griezmann lua autografe de la idolii săi care aduceau primul titlu de campioană mondială pentru Franța.

Pe de altă parte, la cei 19 ani ai săi, Mbappe priveşte cu maturitate spre finala de la Moscova. Atacantul care a înscris până acum trei goluri la turneul final promite să facă un meci mare şi să aducă Franţei cel de-al doilea titlu mondial.

„Am spus-o întotdeauna, Cupa Mondială este ceva special. Este meciul vieţii, trebuie să dau totul, dar nu să fiu stresat. Trebuie să jucăm aşa cum ştim, dar ca intensitate trebuie să dăm totul. Îl văd tot ca pe un meci, chiar dacă este meciul vieţii mele. Voi fi bucuros să fiu pe teren, să joc, să mă apăr, să atac, să alerg, este o plăcere înainte de toate, apoi sigur...este meciul vieţii! Dacă nu îţi face plăcere să joci o finală de Mondial, nimic nu îţi va face plăcere”, a declarat Mbappe.

Belgium v France: Semi Final - 2018 FIFA World Cup Russia
Kylian Mbappe | Foto: Guliver/Getty Images

Kylian Mbappe a debutat în naţionala Franţei anul trecut şi a adunat până acum 21 de meciuri, în care a înscris de şapte ori.

Griezmann şi Mbappe sunt principalele pericole, așadar, pentru poarta Croaţiei, dar Zlatko Dalic speră să-i anihileze pe cei mai buni jucători ai Franţei. Modric este pariul selecţionerului croat pentru finala de duminică. Zlatko Dalic ştie că-i va fi greu să găsească antidotul pentru jocul selecţionatei antrenate de Didier Deschamps.

„Nu va fi uşor să ne apărăm în faţa contraatacurilor şi tranziţiei rapide a Franţei. În special Griezmann şi Mbappe sunt foarte rapizi şi periculoşi”, a spus selecționerul croat.

Dalic speră ca Modric să fie în centrul atenţiei în finală. Duminică, mijlocaşul de la Real Madrid îşi poate trece în cont cel mai râvnit trofeu din fotbal, iar la finalul anului îşi poate încununa cariera cu altă distincţie importantă.

„Nimeni nu ar fi mai fericit decât mine dacă Luka ar câştiga Cupa Mondială şi Balonul de Aur. A cucerit tot cu echipa de club, dar vitrina de trofee de la naţională este goală”, a spus selecționerul.

În urmă cu 20 de ani, Davor Șuker, jucător atunci tot la Real Madrid, s-a clasat pe locul secund în clasamentul pentru Balonul de Aur, după Zinedine Zidane.

Are Deschamps rețeta succesului?

Deschamps poate deveni al treilea om care câştigă Cupa Mondială atât ca jucător, cât şi ca antrenor. Brazilianul Mario Lobo Zagallo a câştigat, ca jucător, titlul mondial cu Selecao în Suedia 1958 şi Chile 1962, iar apoi a condus naţionala "Canarinha" la victorie în Mexic 1970, având şi o finală pierdută în 1998. Germanul Beckenbauer a participat la două finale ca jucător, în Anglia 1966; pierdută în faţa echipei gazdă, şi Germania 1974, pe care a câştigat-o. Ca selecţioner, el a condus Nationalmannschaft în finalele din Mexic 1986, pierdută în faţa Argentinei lui Maradona, şi Italia 1990, câştigată în faţa aceloraşi adversari.

Căpitan al Franţei la triumful mondial obţinut în urmă cu 20 de ani, Didier Deschamps este la un meci de titlul suprem şi ca selecţioner. Fostul mijlocaş al albaştrilor le-a spus jucătorilor care sunt cele trei lucruri de care au nevoie pentru a învinge Croaţia în finală: „În primul rând, este o plăcere imensă şi un privilegiu să joci într-un asemenea meci. Nimic nu este mai frumos, mai puternic, atunci când eşti un jucător profesionist, decât şansa de a juca în finala Cupei Mondiale. Eu şi staff-ul meu ne asigurăm că îi pregătim în cel mai bun fel posibil. Cred că cele mai importante cuvinte sunt calmul, încrederea şi concentrarea. Trebuie să ai o doză corectă din cele trei pentru a pregăti cel mai bine meciul”.

„Să fiu sincer, suntem în bula noastră mică şi nu ştim ce se întâmplă în Franţa, chiar dacă am văzut imaginile după meciul cu Belgia. Dar suntem departe de a crede că ne-am atins obiectivul. Vom întâlni un adversar de mare calitate şi cred că şi ei merită la fel de mult credit pentru că au ajuns în finală. Au demonstrat că au resurse incredibile fizice şi mentale şi vom avea nevoie de o echipă a Franţei excelentă pentru a câştiga”, a recunoscut, cu fair-play, Hugo Lloris, portarul și căpitanul naționalei franceze.

Pe 12 iulie 1998, Franţa câştiga primul titlu mondial din istorie, iar Parisul era în sărbătoare după succesul obţinut de Zidane şi coechipierii săi în faţa Braziliei. O zi mai târziu, albaştrii prezentau trofeul în faţa a sute de mii de fani care inundaseră străzile Parisului.

Unul dintre eroii Albaştrilor din urmă cu 20 de ani era chiar actualul selecţioner: Didier Deschamps i-a adus trofeul preşedintelui Jaques Chirac la Palatul Elysee. În drumul spre Cupa Mondială, Franţa a trecut în urmă cu două decenii chiar de Croaţia. Lilian Thuram a marcat două goluri în semifinala din 1998.

„Când am aflat că finala va fi Franţa - Croaţia mi-am spus ''Lilian, fii pregătit! Fii pregătit să joci." Am primit mesaje care îmi spuneau "Lilian, ne bazăm pe tine." Dar apoi am vorbit cu fiul meu care mi-a spus: Tati, cred că jocul va fi prea rapid pentru tine”, a povestit glumind Lilian Thuram.


Croația are întâlnire cu istoria

Dacă Franţa aşteaptă cel de-al doilea titlu mondial din istorie, pentru croaţi va fi prima prezenţă într-o finală din palmaresul primei reprezentative.

La 20 de ani de la semifinala de mondial pierdută chiar în faţa Franţei, Croaţia se află în faţa primei finale din istorie. Dacă jucătorii lui Zlatko Dalic vor duce trofeul la Zagreb, Croaţia va deveni ţara cu cea mai mică populaţie a cărei reprezentativă cucereşte titlul mondial.


„Croaţia a uitat de toate problemele, iar în ultimele 25 de zile a trăit mândră şi fericită. Euforia este atât de mare că, indiferent de rezultat, va fi un eveniment seismic în Croaţia, iar asta ne dă o mare putere şi motivaţie. Suporterii noştri, oamenii din Croaţia, ne dau cea mai importantă motivaţie. Cu voia lui Dumnezeu vor fi patru milioane de oameni pe străzi, sărbătorind mai ceva decât argentinienii şi brazilienii, iar asta ne face mari şi mândri”, a declarat Zlatko Dalic, selecționerul Croației.

După ce au trecut de Danemarca şi Rusia la penalty-uri, apoi de Anglia după 120 de minute, croaţii au adunat 90 de minute de joc în plus faţă de adversara din finală. Oboseala nu este însă o scuză pentru Modric şi coechipierii săi.

„Pentru mine, cel mai important este să nu renunţ niciodată, să am încredere şi să merg înainte indiferent de obstacole. Sunt urcuşuri şi coborâşuri, dar trebuie să continui să crezi în tine şi atât. Să lupt pentru visurile mele şi pentru succes, asta m-a ghidat întotdeauna”, a spus Luka Modrici.

Croatia Press Conference & Training Session - 2018 FIFA World Cup Russia
Luka Modric (dr.) și Zlatko Dalic (stg.) | Foto: Guliver/GettyImages

„Vom face totul şi ne vom bucura de finală, iar cine este mai bun trebuie să câştige. Nu există un moment mai măreţ în cariera de jucător sau antrenor decât să joci în finala Cupei Mondiale. Am făcut asta să se întâmple, merităm şi ne vom bucura de finală”, a întărit antrenorul Zlatko Dalici.

Locul al treilea obţinut în 1998 este cea mai bună performanţă obţinută de Croaţia la precedentele prezenţe la Cupa Mondială.

Singurul jucător croat care va rata finala este atacantul Nikola Kalinic, trimis acasă după ce a refuzat să intre pe finalul primei partide de la CM 2018, cu Nigeria.

Modrici, puștiul cu bunicul ucis de sârbi

Luka Modric, portarul Subașici, fundaşul lui Atletico Madrid - Vrșaliko - şi portarul de rezervă – Livakovici, adică patru dintre finaliştii Cupei Mondiale - au copilărit în acelaşi oraş din Croaţia, Zadar.

Modrici, mijlocaşul lui Real Madrid a copilărit în sătucul care poartă chiar numele său de familie şi s-a refugiat într-un hotel din Zadar în 1991, atunci când bunicul său a fost ucis de miliţiile sârbe în timpul războiului iugoslav. Ruinele casei în care s-a născut căpitanul Croaţiei au fost vizitate înaintea finalei cu Franţa de mai mulţi fani entuziaşti ai naţionalei.

„Când te gândeşti ce a devenit, de unde a venit, nu a avut nimic şi acum este regele lumii”, spune unul dintre ei.

„Nu îmi vine să cred că omul de acolo a plecat în lume şi a reuşit. Ce realizare!”, exclamă un altul.

Şi Daniel Subasici a copilărit la Zadar. Părinţii săi încă locuiesc în oraşul de la malul mării Adriatice, iar casa lor este plină de tricouri, trofee şi medalii obţinute de portarul lui AS Monaco.

„Nu aveau portar şi l-a întrebat pe antrenor dacă poate să stea în poartă, aşa că a stat în poartă şi acolo a rămas”, a povestit Jovan Subasic, tatăl lui Danijel Subasic.

La intrarea în centrul vechi al oraşului, municipalitatea a afişat un banner cu cei patru internaţionali croaţi pe care îi aşteaptă acasă cu cel mai râvnit trofeu din lumea fotbalului: Cupa Mondială.


Suporterii

Pe de altă parte, suporterii francezi sunt convinşi că Les Bleus vor obţine la Moscova al doilea titlu mondial din palmares. Croaţii au însă încredere că jucătorii lui Zlatko Dalici vor aduce trofeul la Zagreb.

Suporterii francezi şi croaţi prezenţi la Moscova nu mai au răbdare până la startul marii finale! Croaţii cred într-un succes al naţionalei într-o confruntare care, din punct de vedere al celor două ţări reprezentate pe terenul de joc, pare una asemănătoare celei dintre David şi Goliat.

„Toate ţările mici din lume, ştiu o mulţime de ţări mici în jurul lumii, ca noi, care vor să câştigăm, ne susţin. Şi cred că ar fi o mare dreptate, ca o dată în viaţă cel mic să îl învingă pe cel mare. Ăsta este motivul pentru care vom câştiga, fiindcă simţim toate aceste înţelesuri”, spune un fan croat.

„Cred că meciul vieţii noastre a fost acum două zile, când mi-am pierdut vocea, abia vorbesc, am petrecut toată noaptea. Vom petrece 33 de nopţi dacă vom câştiga!”, adaugă un altul.

Francezii sunt convinşi că ei sunt cei care vor avea motive de sărbătoare după finală.

„Cred că va fi un meci mare, un meci foarte mare, pe care îl aşteptăm deja de 20 de ani. Meciul în care vom face din nou istorie, îl vom juca foarte frumos şi vom obţine a doua steluţă”, a declarat un suporter francez.

Franţa şi Croaţia s-au mai întâlnit până acum de cinci ori. Albaştrii s-au impus de trei ori, iar două partide s-au terminat la egalitate. Indiferent de rezultat, până la urmă, iubitorii fotbalului așteaptă spectacol și noi idoli.

Premieră istorică: Urmatoarea editie a Mondialului, din Qatar, se va disputa iarna!

Din cauza temperaturilor extrem de ridicate din perioada verii, turneul mondial următor, cel din 2022, din Qatar, a fost programat între 21 noiembrie şi 18 decembrie.
Nu s-a stabilit încă numărul de echipe participante. Ar putea fi 48, faţă de 32 câte sunt în prezent.

Arabii au demarat deja construcţia mai multor stadioane ultramoderne pentru cel mai cotroversat Mondial de până acum. În ultimii ani, FIFA a fost acuzată că a primit mită pentru a acorda organizarea Qatarului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri