80 de ani de la primul meci jucat cu nocturnă în România

Data publicării:
nocturna

La Ocna Mureș au fost sărbătoriţi 80 de ani când „s-a făcut lumină” în fotbalul românesc. În 1936, pe stadionul din județul Alba, se juca primul meci cu nocturnă din țară. Momentul a fost marcat prin partide amicale cu legende ale fotbalului românesc.

3.000 de spectatori au venit pe stadionul din Ocna Mureș, pentru a marca momentul de acum 80 de ani, când s-a jucat primul meci în nocturnă din România.

„S-a jucat echipa locală Ocna Mureș cu Ira Brașov. A fost un baron belgian care a înființat combinatul chimic și a fost o alternativă oferită muncitorilor pentru momente de recreere”, spune Marius Stîncel, director Clubul Sportiv Ocna Mureș.

Revenirea a fost emoţionată pentru cei care au învăţat să joace fotbal la Ocna Mureş

„Am început de copil mic, la zece ani, la 17 ani am plecat la multe echipe în divizia A si acum m-am întors acasă. După 80 de ani să mai functioneze nocturna, câțiva stâlpi din toată nocturna e ceva extraordinar”, spune Ovidiu Maier.

Înainte de reaprinderea nocturnei, spectatorii au urmărit două partide amicale între echipa locală CS Ocna Mureş şi Gaz Metan Mediaş şi Soda Ocna Mureş şi Dinamo Bucureşti.

„Eu zic ca un astfel de moment nu poate fi ratat, o aniversare istorică, 80 de ani de la prima nocturnă. Nu mai trebuie sa repet, faptul ca am fost cu nume de legendă”, afirmă Sorin Corpodean, președintele secției de fotbal CS Ocna Mureș.

Ne place să venim aici, unde este istorie, iar Ocna Mureș are un rol în istoria fotbalului românesc”, spune Ionuț Lupescu.

Stadionul Ocna Mureș se află acum în proces de modernizare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...