Director tehnic FRF: Data viitoare o să mutăm meciul pe scena Operei, să fie o liniște totală. Nimic nu a fost trivial aseară

Data publicării:
copii-meci-romania-norvegia-inquamphotos-octav-ganea (1)
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Directorul tehnic FRF Mihai Stoichiță a declarat la Digi24 că meciul de marți de pe Arena Națională a fost organizat ireproșabil și că a fost vorba de o responsabilitate imensă. „Eu am fost emoționat de ce s-a întâmplat, pentru că e mult mai greu să organizezi un astfel de eveniment decât să joci fotbal”, a precizat Mihai Stoichiță.


„Organizarea a fost ireproșabilă. Să nu ai niciun incident cu atâția copiii, trebuie să ai grijă de ei de când îi preiei și până îi predai. E meritul exclusiv al FRF, nu al tehnicului.

Erau foarte mulți (copii n.r.) din provincie. Au fost preluați de acești însoțitori care au avut în răspundere câte 10 copii. I-au preluat de la părinți și i-au predat în locurile de unde au venit. Poate au fost câțiva părinți din București care i-au așteptat.

Logistica acestei acțiuni e extrem de dificilă. Cum au fost îndrumati, conduși, așezați. Avem o responsabilite imensă. E vorba de copii până în 14 ani.

Eu am fost emoționat de ce s-a întâmplat, pentru că e mult mai greu să organizezi un astfel de eveniment decât să joci fotbal.

Trebuie să-ți controlezi emoțiile, deși mie nu-mi place să le controlez, pentru că trebuie trăite”, a declarat directorul tehnic FRF, la Digi24.

Presa norvegiană își permite să spuna că avem strigăte tribale? Cine suntem noi? Data viitoare o sa mutam meciul pe scena Operei și o să fie o liniște totală. E fotbal, îți exprimi emoțiile strigând. Nimic nu a fost trivial aseară, nelalocul lui din punct de vedere al comportamentului acestor minunați mici suporteri”, spune Mihai Stoichița.

Legat de insulta despre care vorbea președintele FRF, Mihai Stoichiță a spus că Răzvan Burleanul va avea cu siguranță o intervenție la UEFA.

„Fiți sigură că Burleanu va avea o intervenție la UEFA. Cred că va fi vehement, deși aseară ne-am despărțit în termeni amiabili de conducătorii norvegieni, cu care am luat masa împreună. Erau surprinși ca vor fi 30 de mii de oameni, dar în niciun caz agresivi sau să aducă ofenste FRF pentru că au organizat asta cu aprobarea UEFA. Mi s-au părut foarte civilizați. Probabil reacțiile vin din partea unei părti a presei norvegiene.

Înțeleg antrenorii Norvegiei, neputința de a câștiga, pentru că noi am pierdut. Să ascunzi în spatele faptului că au fost 30 de mii de copii în tribună, mi se pare exagerat. Ar trebui să aibă decența să accepte că sunt scoși din cursa, că România merge cu șanse la calificare, mici sau mari, cu decență și cu civilizație. Pentru că ce s-a întâmplat aseară e civilizația stadionului românesc”, afirmă Mihai Stoichița, directorul tehnic FRF.

Redactor web: Cristina Tudor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri