Gală dedicată lui Mihai Neșu de către generațiile Stelei din 1986 și 2006 

Data publicării:
nesu

A fost spectacol total la gala dedicată lui Mihai Neşu. Foşti colegi, foste glorii ale Stelei, dar şi simpli suporteri au venit să fie alături de fostul fundaş stânga. Un mesaj au ţinut să îi transmită şi fanii lui Utrech, echipă la care Neşu evolua în momentul accidentului de acum cinci ani. Neşu a primit o miniatură a Cupei Campionilor Europeni, din partea lui Tudorel Stoica, apoi şi-a urmărit de pe margine foştii coechipieri - Steaua 2006 nu a avut milă de legendele de la Sevilla.

Mihai Neşu, fost jucător: „Da, a fost foarte emoționant. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost aici, celor care s-au gândit să organizeze acest eveniment. ”

Mirel Rădoi, fost jucător: „Și-a văzut marea majoritate a colegilor prezenți, generația 86 aproape toți prezenți, o sală aproape plină.”

De netrecut în urmă cu 30 de ani, Bumbescu a fost singurul care a marcat în ambele porţi, în timp ce principalul marcator al roş-albaştrilor din urmă cu zece ani, Victoraş Iacob, nu a avut milă de Daniel Gherasim. În ciuda evoluţiilor excelente ale lui Iosif Rotariu şi Cristian Ciocoiu în tabăra generaţiei 1986, UEFAntasticii din 2006 au câştigat meciul cu 14 la 12.

Gabriel Boştină, fost jucător: „A fost o seară specială, ma bucur foarte mult că ne-am adunat, mă bucur că a fost și Mihai alături de noi.”

Adrian Bumbescu, fost jucătoar: „Splendid! Frumos, nu vedeți atmosfera, așa ar trebui să facem cât mai multe întâlniri pentru a-l sprijini pe Neșu.”

Scopul galei a fost colectarea de fonduri pentru tratamentele pe care Mihai Neşu trebuie să le urmeze în Statele Unite ale Americii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri