FOTO VIDEO. Imagini incredibile la meciul Steaua-Rapid: „Liniștește-te, mami va fi bine!”

Data actualizării: Data publicării:
180414_CSA_STEAUA_ACADEMIA_RAPID_13_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
fOTO: Guliver/GettyImages

Jandarmii au evacuat câteva sute de fani, după o încăierare între galerii la Arena Națională, unde a avut loc o confruntare ca pe vremuri, între vechile rivale Rapid și Steaua, un meci considerat de risc maxim. Meciul a fost întrerupt pentru patru minute în prima repriză din cauza unor incidente între suporterii celor două formaţii, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a calma spiritele.

ACTUALIZARE. Nu doar scandalagii au avut de suferit din cauza intervenţiei în forţă a jandarmilor. Prinşi la mijloc între suporterii dezlănţuiţi şi jandarmii nervoşi, bătrâni, femei şi foarte mulţi copii au fost nevoiţi să părăsească de urgenţă stadionul. Suporterii îi acuză pe jandarmi că au dat dovadă de exces de zel şi că au împrăştiat gaze lacrimogene fără să le pese că în tribune, cei mai mulţi oameni din galerie, erau paşnici. Oameni în vârstă, părinţi care-şi aduseseră copiii la meci regretă, acum, că au venit la stadion.

„Stai lângă mine, nu pleca de aici!”

„Aţi dat cu gaze lacrimogene!”

„Medic! Vino încoace, vino încoace !  Chemaţi un medic aici! Medic! Medic!”  

„Am sunat la Ambulanţă!”

„Linişteşte-te, că va fi ok! O să fie bine mami!”

„E bine copilul?”

„A leşinat femeia! Dar ce a păţit, e de la gaze?”

O femeie a leşinat pe culoarul de acces spre tribuna a doua. În timp ce mai mulţi suporteri încercau să o ajute, fiul ei - un băiat ce nu pare să aibă mai mult de 10 ani - asista şocat, cu lacrimi în ochi, la întreaga scenă. Oamenii au încercat să-l liniștească pe copil și să nu-l lase să-și vadă mama întinsă la pământ. Reporterul Digi24 l-a strâns în brațe și l-a încurajat pe copil: „Liniștește-te, mami va fi bine”.

Norocul femeii a fost că în apropiere se afla și un medic, care i-a acordat primul ajutor până la sosirea paramedicilor.

După aceste incidente, mai mult de jumătate dintre oamenii care au venit la stadion au plecat acasă.

Citiți și:  Cum explică Jandarmeria folosirea gazelor lacrimogene la Arena Națională

ACTUALIZARE. Meciul Steaua-Rapid s-a încheiat cu scorul de 1-3.

180414_CSA_STEAUA_ACADEMIA_RAPID_26_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

ACTUALIZARE. Noi incidente s-au înregistrat la meciul CSA Steaua-Academia Rapid, de pe Arena Naţională. Fanii stelişti au aruncat cu scaune înspre jandarmi, iar aceştia au intervenit cu gaze lacrimogene. Mai mulţi fani stelişti au fost reţinuţi de jandarmi.

Confruntarea dintre AS Academia Rapid şi CSA Steaua este primul derby de liga a patra la care asistă aproape 40 de mii de oameni.

700 de jandarmi au încercat să separe cele două galerii, fanii aruncând cu petarde şi fumigene în teren.

 „Primăria Capitalei vă roagă să nu mai folosiţi obiecte pirotehnice”, a fost mesajul de la staţia de amplificare a Arenei Naţionale, însă în minutul 3 meciul a fost întrerupt pentru scurt timp din cauza fumigenelor şi a petardelor.
180414_CSA_STEAUA_ACADEMIA_RAPID_13_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
 
În minutul 25 al întâlnirii aproximativ 20 de reprezentanţi ai galeriei CSA Steaua au încercat să ajungă până la galeria adversă din peluza opusă. Suporterii rapidişti au ripostat şi au avut loc ciocniri violente pe primele rânduri ale tribunei a II-a. Fiind mai numeroşi, fanii rapidişti au respins atacul steliştilor, care s-au retras după câteva minute.
„În aceste momente sunt scene demne de război! Steliștii au năvălit din propria peluză și i-au atacat pe fanii Rapidului. Jandarmii au început să pătrundă în zonă destul de târziu. Mai mulți fani sunt răniți, au fetele acoperite de sânge!”, scrie digisport.ro.
După aproape zece minute de lupte libere în tribune, partida a fost reluată. Iar Marius Lăcătuş, antrenorul steliștilor, a intrat pe teren pentru a calma spiritele. Numeroși suporteri au fost evacuați cu ajutorul gazelor lacrimogene. Câțiva copii au fost duși și ei către ambulanțe, potrivit digisport.ro.
Pentru calmarea violenţelor, jandarmii au folosit gaze lacrimogene şi o parte dintre reprezentanţii galeriei CSA Steaua a părăsit partea inferioară a Peluzei Sud. În timpul incidentelor mai mulţi fani ai celor două echipe au fost reţinuţi de forţele de ordine.

Arbitrul Marcel Bârsan a reluat meciul după aproximativ patru minute. Urmăriți o galerie foto cu imagini ©Inquam Photos / Octav Ganea: (clic pe prima imagine pentru a le vedea pe toate celelalte):
 
LIVE TEXT, AICI.
 
180414_CSA_STEAUA_ACADEMIA_RAPID_11_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Meciul era considerat o reeditare a celebrelor confruntări dintre marile rivale Steaua şi Rapid. Mii de oameni au venit să-şi susţină favoriţii într-o luptă a orgoliilor. Gruparea de sub podul Grant şi cea din Ghencea nu mai luptă, ca acum câţiva ani, pentru titlul de Campioana României, ci pentru supremaţia din Liga a IV-a. Alb-vişiniii, AS Academia Rapid, sunt lideri, iar roş-albaştrii se află află pe locul doi. 
180414_CSA_STEAUA_ACADEMIA_RAPID_09_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

12.000 de fani prezenţi în galeria Rapidului au afişat un banner cu jucătorii emblematici ai Rapdiului şi alte două pe care scria: „A noastră nebunie vişinie, cea mai frumoasă din întreaga Românie" şi „Rapid Bucureşti suntem noi”.

Din galeria Stelei fac parte circa 7.000 de persoane şi au prezentat o coregrafie cu plăcuţe argintii şi un banner pe care scria „Voinescu, istorie, blazon, magie şi furtună pe gazon”.

La tribuna 2 fanii stelişti au pus un banner pe care scria: „UEFA - This is Steaua Bucureşti”.

Lovitura de începere a fost dată de Ştefan Iovan, iar în tribună au fost aruncate mingi de către jucătorii care au câştigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua în 1986.

Imagini de la finala din 1986 au fost proiectate pe ecranele arenei la începutul partidei, iar toţi fanii rapidişti au fluierat.

Partida CSA Steaua – Academia Rapid contează pentru etapa a XXIII-a a Ligii a IV-a.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri