Zi importantă pentru Rapid | Curtea de Apel hotărăște dacă suspendă decizia de intrare în faliment

Data publicării:
12924506 602349546595949 6537117434966352288 n

Situația clubului de fotbal Rapid a devenit una extrem de dificilă după ce cererea de suspendare a hotărârii de faliment a fost respinsă joi de Curtea de Apel București, iar lichidatorul judiciar Aurel Brihac a început deja demersurile pentru dizolvarea societății SC Rapid SA.

În aceste condiții, clubul Rapid nu va fi înscris în ediția 2016-2017 a Ligii I. Termenul pentru înscriere este 12 iulie, dată fixată de Liga Profesionistă de Fotbal pentru tragerea la sorți a programului următorului sezon.

Cel mai probabil, formația Rapid se va înscrie în Liga a V-a, ultimul eșalon fotbalistic zonal.

La 14 iunie, Tribunalul București a dispus intrarea în faliment a SC Rapid SA, societatea care administrează clubul de fotbal cu același nume, în urma unei solicitări venite din partea ANAF. Instanța a ridicat la acea dată dreptul de administrare al FC Rapid SA și a dispus dizolvarea societății debitoare.

Gruparea de fotbal Rapid, care a promovat la finalul sezonului trecut în Liga I, se află în procedură de insolvență din 7 decembrie 2012. În prezent, suma totală a datoriilor clubului aflat în proprietatea omului de afaceri Valerii Moraru este de 17.754.712 lei, aproximativ 4 milioane de euro.

Aseară, aproximativ 400 de suporteri au protestat în faţa Stadionului Giuleşti-Valentin Stănescu față de acţionarul majoritar al clubului, Valerii Moraru, pe care îl acuză că a provocat falimentul echipei. Aceștia au spus că vor veni și astăzi la Curtea de Apel. Deocamdată, la ora 10:00 erau în jur de 10-20 de suporteri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri