C. T. Popescu: Simona Halep şi-a ţinut firea în faţa „ghiulelelor” trimise de Madison Keys

Data publicării:
ctp cu mainile ridicate

Cristian Tudor Popescu, comentator de tenis:

E cam greu să vorbesc deoarece am urlat, cred că i-am astenizat pe vecini pe aici, dar ce să fac?

Până în ultima clipă mi-a fost frică. Ce a avut în faţă Simona e o fiară. Madison Keys are cea mai puternică, în regim de eficienţă, lovitură de dreapta din circuitul WTA. Dă mai tare decât Serena (Williams – n.r.) în clipa de faţă. Şi decât Azarenka. E ceva înspăimântător, n-am văzut aşa ceva. Loveşte aproape din orice poziţie când are timp să se aşeze. Vine ca o ghiulea, de fiecare dată, mingea peste tine. Ce poţi să faci? Şi cu reverul, iarăşi, loveşte foarte tare. Ce poţi să faci când ai în faţă o asemenea atacantă pur-sânge care nu te lasă, pur şi simplu, să iei iniţiativa? Nu ai cum, pentru că ea face toate punctele. Loveşte decisiv mereu. Dacă greşeşte, greşeşte, dacă nu, nu. Şi atunci îţi rămân picioarele şi inima şi caracterul. Trebuie să alergi enorm tot meciul, trebuie să scoţi, să scoţi, să stai ca un boxeur în corzi şi în gardă şi să faci faţă rafalelor care vin de dincolo.

Simona a luptat vitejeşte în acest meci, i-a trimis nenumărate mingi înapoi lui Madison Keys, liftate, i-a pus efect şi pe dreapta, şi pe stânga ca să o împiedice să îşi plaseze lovitura năpraznică. A reuşit să o enerveze, a reuşit să-i trimită mereu o minge în plus, astfel încât a scos-o din confort.

A dovedit Keys că este totuşi o jucătoare tănără, încă. Nu a ştiut să se controleze. Simona a avut multă maturitate în acest meci. Inteligenţă, maturitate, nu s-a pierdut cu firea. Vă daţi seama ce nervi îţi trebuie când vezi ce vine de dincolo de fileu? Când vezi că vin drepte lovite cu aproape 140 de kilometri pe oră şi să îţi ţii firea, să trimiţi încă o dată mingea înapoi şi să câştigi?”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri