CTP: Simona Halep a pus șaua pe nărăvașa Cori Gauff

Data actualizării: Data publicării:
ctp prim plan

„Aș spune că Simona Halep a pus șaua pe nărăvașa Cori Gauff. Este o nouă victorie tactică strălucită” a Simonei, după cea cu Viktoria Azarenka, a comentat la Digi24 Cristian Tudor Popescu, după ce sportiva din România s-a calificat în sferturi la Wimbledon 2019 învingând-o categoric (6-3, 6-3) pe tânăra de numai 15 ani Cori Gauff, considerată senzația actualului turneu londonez.

„Simona, așa cum speram, așa cum așteptam, a tratat meciul cu tânăra și incontestabil talentata Cori Gauff cu seriozitate, fără niciun pic de aroganţă, neconsiderând că trebuie să primească nişte puncte cadou de la adversara ei pentru simplul fapt că ea este Simona Halep. Aş spune că Simona a pus şaua pe nărăvaşa Cori. Pentru că este o nouă victorie tactică strălucită a Simonei după cea cu Azarenka. Dacă în meciul cu Azarenka, Simona a forţat-o pe agresiva bielorusă să greşească, trimiţându-i mingi liftate, mai înalte, dar lungi în același timp și Azarenka s-a bătut încercând să câștige puncte directe pe astfel de mingi, cu Cori Gauff decizia tactică a Simonei a fost opusă, aș putea spune: de câte ori a avut ocazia, a atacat ea. A lovit riscant, a ales să schimbe prima direcţia de joc, să lovească mai tare, decisiv și în felul acesta nu a lăsat-o pe Cori Gauff să ia inițiativa, i-a respins tentativele de a controla jocul cu un echilibru deosebit apărare-atac”, a comentat Cristian Tudor Popescu.

În opinia gazetarului, Simona Halep a făcut un medic foarte solid din punct de vedere psihic și tactic. Un singur aspect a fost deficitar la Simona Halep: serviciul, pe care trebuie să și-l mai ajusteze, spune Cristian Tudor Popescu. Altfel, Simona Halep a fost „solidă, adunată, compactă”.

În sferturi, Simona Halep va juca în compania lui Shuai Zhang, jucătoare din China, care ocupă locul 50 WTA, o jucătoare pe care CTP o consideră dificilă. Întrebat dacă o vede în finală pe Simona Halep, mai ales în condițiile în care liderul mondial Ashleigh Barty a fost eliminată, Cristian Tudor Popescu a spus că niciodată nu trebuie să facem astfel de profeții și predicții, nici măcar să nu pomenim. Deocamdată Simona Halep are de jucat un meci în sferturi, a punctat CTP.

Simona Halep a ajuns în sferturile de finală de la Wimbledon, după 6-3, 6-3 cu Cori Gauff, într-un meci așteptat cu sufletul la gură de toată lumea tenisului. Americanca de 15 ani nu a mai reușit să „sperie” pe nimeni, după ce a făcut „victime” uriașe la acest turneu. Cu toate acestea, „Coco” a fost lăudată de toată lumea pentru acest parcurs superb, în urma căruia și-a asigurat urcarea de pe locul 313 până pe 139 WTA. „Halep încheie parcursul de basm al lui Gauff și ajunge în sferturi la Wimbledon. Halep a jucat un meci curat, cu 17 winnere și 14 greșeli neforțate, câștigând 70 la sută dintre puncte atunci când a urcat la fileu. Totuși, americanca nu s-a predat fără luptă, pentru că a salvat două mingi de meci, dar nu a fost capabilă să mai aibă o altă revenire consecutivă pentru a-și menține turneul viu”, scrie site-ul oficial WTA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri