Simona nu uită coșmarul de anul trecut de la Cincinnati

Data publicării:
Western & Southern Open - Day 9
Foto: Guliver/Getty Images

Înainte să debuteze la Cincinnati, în noaptea de miercuri spre joi, Simona Halep nu uită că la turneul american a trăit o mare umilinţă. Chiar în finala de anul trecut, lidera WTA a fost pusă la respect de Garbine Muguruza.

Western & Southern Open - Day 9
Foto: Guliver/Getty Images

După ce a încheiat maratonul de la Montreal în genunchi, dar cu trofeul în braţe, Simona Halep s-a mutat cu 1.300 de kilometri mai la sud, la Cincinnati.

De două ori a ajuns liderul WTA în finala turneului. După ce a pierdut cu Serena Williams, în 2015, Halep a suferit una dintre cele mai drastice înfrângeri, anul trecut. Muguruza a învins-o în finală cu 6-1, 6-0.

În fiecare an am avut rezultate bune la acest turneu, dar nu vreau să-mi aduc aminte de finala de anul trecut, a cam fost un dezastru, dar acea partidă m-a ajutat anul acesta să devin mai motivată în momentele grele. Aşa că mă întorc bucuroasă şi de-abia aştept să încep turneul”, a spus Halep la conferința de presă.

Odată cu succesul de la Montreal, Halep a ajuns la 18 trofee WTA. Specialiştii americani, care i-au prevăzut succesul din Canada, anunţă că, la Cincinnati, Simona va ajunge până în semifinale, unde va fi eliminată de Angelique Kerber.

Muguruza se află pe aceeași parte de tablou cu Simona, iar cele două s-ar putea întâlni în sferturi, scrie digisport.ro. Simona va trebui să treacă mai întâi de australianca Ajla Tomljanovic în turul 2, după care ar avea meci în optimi cu învingătoarea dintre Kanepi și Barty.

De cealaltă parte, Muguruza va trebui să o elimine pe Lesia Tsurenko în turul 2, iar apoi, în optimi, ar juca împotriva câștigătoarei dintre Cornet și Makarova.

Până atunci însă, Simona, care e principala favorită, o va întâlni pe Ajla Tomljanovic, cu care românca spune că nu-și mai amintește să fi jucat.

„Nu mai ţineam minte că am jucat cu Tomljanovic, a fost cu multă vreme în urmă (n.r. - 2010), dar ştiu că este o adversară dificilă, care poate juca un tenis foarte bun”, a precizat Halep.

Citiți și: Cincinnati 2018. Cine este adversara din primul meci al Simonei Halep

Meciul Simona Halep - Ajla Tomljanovic din turul doi al turneului de la Cincinnati se va disputa în noaptea de miercuri spre joi, după ora 2:00, și va fi transmis ÎN DIRECT la Digi Sport 2.

Citiți și: 

Simona Halep și o renaștere a tenisului românesc care părea improbabilă (presa canadiană)

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri