Valeriu Stoica: Marile partide au câte o mașină de vot, iar aceasta este făcută în principal din bugetari

Fostul lider liberal Valeriu Stoica a declarat, miercuri seară, la Digi24, că marile partide au câte „o mașină de vot, iar aceasta este făcută în principal din bugetari”. În contextul discuțiilor despre reducerea cheltuielilor statului și acoperirea deficitului prin impozitarea veniturilor bugetarilor care depăşesc salariul Preşedintelui, fostul politician spune că „dacă este supărată această clientelă, aparatul de vot nu va mai lucra la alegeri”. Valeriu Stoica argumentează că „asta este pervertirea sensului democrației reprezentative” iar „aici se restrânge mesajul către un segment îngust al electoratului, cei care formează mașina de vot și clientela lor”. Avertismentul lui este că dacă PSD și PNL „nu-și vor schimba acest mod de a privi lucrurile din perspectiva următoarelor alegeri”, „atunci într-adevăr crește extrema dreaptă”. De asemenea, fostul președinte al PNL afirmă că dacă liberalii vor susține impozitarea progresivă, „ar fi un sacrificiu al urmei de identitate care a mai rămas din PNL în momentul de față”.

Recomandări video

Cele mai vizionate