Compania de asigurări Carpatica, la care peste 850.000 de români au poliţe, este bănuită că şi-a asumat riscul de a încalca legea, cu scopul de a funcţiona în continuare. Patronul Ilie Carabulea, deja urmărit penal într-un alt dosar, şi directorii firmei ar fi falsificat documente, ca să ascundă problemele financiare ale companiei, spun procurorii. Astfel, ar fi produs statului un prejudiciu de 70 de milioane de lei. În urmă cu puţin timp, Ilie Carabulea a fost reţinut.

Embed:

ACTUALIZARE 7:45 Șapte persoane au fost reținute în dosarul Carpatica. Este vorba de Ilie Carabulea, Oprea Carabulea, Angela Toncescu, Liviu Stoicescu, Maria Coşa, Georgeta Crideanu, Gheorghe Nasaru și Ana Pop (pentru aceasta din urmă se va cere mandat de arestare în lipsă)


Poliţiştii şi procurorii DIICOT au descins la 13 sedii Carpatica SA din Bucureşti şi Sibiu, de unde au ridicat documente. Anchetatorii au mers şi acasă la Ilie Carabulea, cel care controlează, prin intermediul fiului său, compania Carpatica Asig. Au stat acolo zece ore, iar la finalul vizitei, omul de afaceri a fost suit în duba procurorilor.

Ilie Crabulea este cercetat sub control judiciar într-un alt dosar de corupție, însă tot în legatură cu firma de asigurări.

De la sediul Carpatica din Capitală, procurorii DIICOT au ridicat o serie de copii ale documentelor care au fost trimise de reprezentanții companiei de asigurări către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Anchetatorii spun că aceste probe sunt extrem de importante pentru a descoperi cum s-au făcut falsurile.

Procurorii spun că, la sfârşitul anului 2014, conducerea Carpatica Asig a modificat raportările financiare. Rezerva necesară pentru acoperirea daunelor era cu peste 106,6 milioane de lei mai mică decât în realitate, iar firma nu a pus deoparte nici cele peste 12 milioane de lei pentru acoperirea pierderilor, aşa cum cerea legea.

Falsurile s-au făcut pentru a evita suspendarea autorizaţiei de funcţionare a Carpatica Asig. Procurorii vin cu detalii suprinzătoare. Practic, conducerea companiei tăia zerouri din contabilitate pentru a arata că daunele sunt mai mici decât cele reale. Totul, spun procurorii, s-a făcut la iniţiativa lui Ilie Carabulea, şi el suspect în dosar.

Carpatica Asig are probleme încă din mai 2014, atunci când a intrat într-un program de redresare financiară. Până acum, firma nu a reuşit să atragă un investitor care să aducă 90 de milioane de euro, aşa că ASF a trecut controlul companiei, din mâinile managerilor, la Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Chiar şi aşa, Carpatica Asig tot trebuie să caute un investitor.

Firma se află acum pe locul șae în topul asiguratorilor, cu o cotă de piaţă de aproape 8%. În privinţa poliţelor RCA, este pe locul doi, ca număr de asigurări vândute. Şi alţi asiguratori care stau bine la acest capitol au probleme financiare, spre exemplu despre Euroins şi Astra.

Patronul Carpatica Asig este unul dintre milionarii români de top, cu o avere estimată la aproape 90 de milioane de euro.

Ilie Carabulea deține holdingul Atlassib, prin intermediul căruia controlează compania de transport de persoane cu acelaşi nume şi două firme de transport de marfă. Holdingul mai cuprinde firme cu afaceri în legumicultură, pomicultură, zootehnie, industria cărnii şi comerț. Tot prin intermediul acestui holding, Ilie Carabulea deţine controlul asupra asigurătorului Carpatica Asig.

Până la începutul acestui an, omul de afaceri avea şi cel mai mare pachet de acţiuni al Băncii Carpatica, care între timp a fost preluată de Nextebank. Familia lui Ilie Carabulea deţine şi un hotel de patru stele în centrul Sibiului.

 

 

 

 

 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!