Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, condamnați la 3 ani de închisoare

Data publicării:
mircea sandu dumitru dragomir agerpres 5313110 crop

Tribunalul Bucureşti a decis azi ca Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir să fie pedepsiţi cu câte 3 ani de închisoare cu suspendare în cazul dezafilierii Universităţii Craiova. Decizia Tribunalului nu este definitivă, Sandu şi Dragomir având drept la recurs. 

Procurorii DNA ceruseră pedeapsa maximă - 10 ani - pentru cei doi foşti şefi de la FRF şi LPF. Totodată, Sandu şi Dragomir, alături de cele două organisme pe care le-au condus - FRF şi LPF - vor fi nevoiţi să-i plătească despăgubiri în valoare de 1 miliard de lei lui Adrian Mititelu, fostul patron al Universităţii Craiova. FRF şi LPF au mai primit şi câte o amendă penală de 370.000 de lei, anunţă Digi24.

Pe 17 iunie 2013, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, şi fostul conducător al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova. Sandu şi Dragomir sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, folosire a influenţei ori autorităţii persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite şi infracţiunea de sustragere de sub sechestru.

În acelaşi dosar au fost trimise în judecată şi FRF şi LPF, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi infracţiunea de sustragere de sub sechestru.

Potrivit anchetatorilor, la 20 iulie 2011, la o şedinţă a Comitetului Executiv al FRF s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club "U" Craiova SA, excluderea fiind pusă pe seama încălcării grave a statutului Federaţiei, fără a se detalia şi motiva în ce au constat încălcările şi gravitatea lor.

Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de conducători ai Federaţiei Române de Fotbal, respectiv ai Ligii Profesioniste de Fotbal şi-au folosit influenţa şi autoritatea faţă de ceilalţi membri ai Comitetului Executiv al FRF, susţin procurorii.

În acelaşi dosar, patronul clubului, Adrian Mititelu, trebuie să primească un miliard de lei despăgubiri din partea LPF şi FRF.

Deciziile nu sunt definitive și pot fi contestate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
'Dacă sunt singur la părinţi, trebuie să dezbat moştenirea?'. Avocatul explică exact
Digi FM
Cine este Raluca Moroșanu, care a confirmat dezvăluirile Recorder: „Tot ce a spus colegul meu e adevărat...
Pro FM
Momentul în care Shakira cântă alături de cei doi băieți ai săi. Imaginile sunt virale: „Doamne, sunt...
Film Now
Cum s-a schimbat viața Margot Robbie după ce a devenit mamă. Actrița, extrem de fermă: „Am stabilit noi...
Adevarul
Caz șocant în Capitală: un adolescent ar fi fost bătut cu „ciocanul de șnițele și făcălețul” de mama vitregă...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț despre creșterea pensiilor pe care pensionarii nu voiau să îl audă. „Am luat decizia”
Digi FM
Daniela Nane și Octavian Ene, mai tânăr decât actriță cu 22 de ani, s-au despărțit. Tenorul, declarații...
Digi World
A fost descoperită cea mai veche dovadă a producerii focului. Momentul-cheie din evoluţia umanităţii s-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat: „Trebuia să-i...
Film Now
Cum au reacționat copiii lui Gwyneth Paltrow la scenele de sărut cu Timothée Chalamet: „Doamne, nu vreau să...
UTV
Elena Vîșcu iubește din nou. Fosta soție a lui CRBL are un nou iubit, la un an și jumătate după divorț