Reacţia lui Tăriceanu după concluziile Inspecţiei Judiciare: Au fost declaraţii politice, nu pot fi cenzurate de nimeni 

Data publicării:
Calin Popescu Tariceanu la Digi24 4

 

"Cred că într-o democraţie cum este şi România, într-o democraţie parlamentară, opiniile politice ale cetăţenilor şi, bineînţeles că aici includ şi opiniile politice ale parlamentarilor, iar în ce mă priveşte pe mine, în dubla calitate de senator şi de preşedinte al Senatului, nu pot să fie cenzurate de nimeni. Subliniez, am libertatea să-mi exprim punctul de vedere politic asupra funcţionării statului şi a instituţiilor din componenţa sa", a spus Tăriceanu.

El a arătat că este vorba de libertatea de expresie, a opţiunilor politice şi declaraţiile sale nu constituie vreun amestec sau ingerinţă de orice fel.

"Este o declaraţie politică, nu este vorba de imunitate, e vorba de libertatea de expresie şi libertatea opţiunilor politice şi aprecierilor politice, pe care în calitate de parlamentar am dreptul şi obligaţia să le fac. Aşa încât aceste declaraţii nu constituie în niciun fel vreun amestec sau vreo ingerinţă de orice fel. Aceste aprecieri le putem face cu toţii, le poate face presa, le pot face cetăţenii simpli şi le fac şi eu ori de câte ori consider necesar", a adăugat Tăriceanu.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a adus atingere independenţei sistemului de justiţie, prin declaraţiile făcute cu privire la faptul că avizarea începerii urmăririi penale a liberalului Varujan Vosganian ar fi transformat România într-o "republică a procurorilor", a stabilit IJ.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ventilatorul pentru calorifer, gadgetul care îți încălzește casa mai repede și reduce factura. Cât costă și...
Digi FM
Furie și disperare în Sicilia, după alunecările de teren care au lăsat oamenii fără case: "Ruşine să vă fie...
Pro FM
Bianca Censori, sprijinul lui Kanye West în cea mai grea perioadă. Cum l-a ajutat să depășească un episod...
Film Now
Sydney Sweeney a vandalizat semnul Hollywood, agățând sutiene pe el în miez de noapte. Localnicii nu au fost...
Adevarul
Hotelul fantomă din inima munților, emblema stațiunii Poiana Mărului, o fostă „perlă” a Banatului Montan
Newsweek
Ce pensie iei dacă ai muncit pe salariul minim între 25 și 40 de ani? Banii nu ajung nici pentru medicamente
Digi FM
Cum arată Jennifer Grey la 65 de ani. În curând începe filmările la continuarea "Dirty Dancing"
Digi World
Ce se întâmplă exact cu organismul tău când consumi zilnic alimente fermentate. Le poți integra ușor la orice...
Digi Animal World
Momentul când un crocodil atacă violent un bivol. Imaginile cu lupta pentru supraviețuire au devenit virale
Film Now
Matt Damon, despre momentul în care Clint Eastwood l-a pus la punct pe platourile de filmare: "Vrei să pierzi...
UTV
Sydney Sweeney a încins Instagramul cu pozele din noua campanie. Actrița a lansat brandul de lenjerie SYRN