FMI critică pensiile parlamentarilor

Data publicării:
parlament cupola crop2

Reprezentantul FMI în România a declarat următoarele: „În trecut pensiile speciale deveniseră o povară fiscală semnificativă pentru România. Renunţarea la ele, în urmă cu mai bine de patru ani, a fost un pas important pentru reinstituirea sistemului stabilităţii sistemului de asistenţă socială. Fondul Monetar Intenaţional priveşte cu îngrijorare reapariţia acestor privilegii care compromit reformele finanţelor publice”, a declarat reprezentantul Fondului, Guillermo Tolosa.

Este un mesaj destul de dur. În 2010 Fondul Monetar Internaţional a fost cel care a făcut presiuni în timpul guvernării Boc pentru eliminarea pensiilor speciale pe care le primeau magistraţii, parlamentarii şi militarii.

S-a trecut la un sistem unitar de pensii la care s-a renunţat practic în această săptămână, când parlamentarii au votat suplimentarea propriilor pensii în funcţie de numărul de mandate.

Justificarea lor a fost că în anii petrecuţi în Parlament nu pot profesa în domenii mai bănoase, care să le aducă şi pensii mai mari. Şi, în plus, parlamentarii vor să aibă pensii la nivelul colegilor din Occident.  

Citiți și:

Parlamentarii ar putea primi în plus aproape dublu față de pensia medie din România

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...