Klaus Iohannis: Nu am de gând să preiau rolul opoziției

Data publicării:
Klaus Iohannis primele declaratii de la Cotroceni 12 ianuarie 2015 - presidency 4

 .


Principalele declarații ale președintelui:

Au trecut primele 100 de zile din mandatul meu. Unii se întreabă de ce nu am vorbit mai mult, de ce nu admonestez public alte instituții, de ce nu critic zilnic alți politicieni.

Nu acesta este rolul unui președinte și pentru că acesta a fost primul meu țel: un alt fel de politică, cu acțiune și răbdare.

Primele 100 de zile au fost despre valori.

România lucrului bine făcut este posibilă, o țară care știe și poate ceea ce vrea. Este proiect de vindecare. Să ne vedem fiecare de treabă, cu responsabilitate.

După ani de zile de dialog permanent am așezat la masa discuțiilor partidele, instituțiile, societatea civilă.

Eu nu mă joc cu legile țării noastre.

Eu nu folosesc această prerogativă a preşedintelui nici ca să mă răfuiesc cu cineva, nici ca să răspund la un interes particular.

Un alt lucru despre care am vorbit a fost refacerea încrederii între stat şi cetăţeni. Participarea mea la momente de bilanţ ale unor instituţii a fost un semn de recunoaştere a activităţii lor, dar am dorit să subliniez că toate instituţiile statului sunt în interesul cetăţeanului.

Am auzit şi întrebarea „De ce face preşedintele atâtea vizite externe?”. Pentru că politica externă este un atribut fundamental al preşedintelui. Nu cred că greşesc dacă afirm că, în aceste 100 de zile, România a început să îşi dobândească respectul şi încrederea în marile capitale din lume.

Promisiunea mea este că voi merge în lunile următoare în cât mai multe locuri unde trăiesc comunităţile mari de români.

Știu că oamenii își doresc ca lucrurile să se schimbe cât mai repede. Nu toate lucrurile pot începe concomitent.

Cea mai mare nemulțumire a mea și cea mai mare restanță rămâne modul în care Parlamentul tratează cererile justiției.

Fiecare episod în care justiția este blocată în Parlament este un pas înapoi, iar efectele depășesc momentul unui vot.

Există o probă pe care trebuie să o treci – integritatea personală. Nu se poate mima, orice ai face. În politică, dacă ai greșit grav demisionezi. Este un alt mod de a face politică.

Am certitudinea că mai există politicieni care gândesc la fel în materie de integritate.

Înţeleg şi împărtășesc supărarea oamenilor care s-au săturat să vadă că cei aleşi au uitat în slujba cui sunt.

Înţeleg şi dorinţa unora de acţiuni rapide şi radicale pe termen scurt.

În democraţie nu poţi rezolva însă un abuz cu un alt abuz şi nu poţi schimba comportamente cu forța.

S-a mai încercat, de către toate părţile. A ieşit un război al tuturor împotriva tuturor.

Schimbarea clasei politice şi a mentalităților e un proces de durată, dar care părea imposibil acum câteva luni.

Rezistența la schimbare este o dovadă că aceasta se întâmplă.

Dacă rămâi ferm în respectarea Constituției, chiar dacă a merge la limita ei pare soluția mai rapidă, Constituția va prevala.

Singura direcție este viitorul pe care îl creăm împreună, al unei Românii cu adevărat democratice și puternice.

Despre relația cu Traian Băsescu:

Nu m-am întâlnit cu fostul președinte, nu am vorbit nici despre reședință, nici despre altceva.

Constat că fostului președinte îi priește pensia, este foarte vocal și postac. 

Îi doresc să fie sănătos.

Despre numirea lui E. Teodorovici, care a votat împotriva reținerii lui Dan Șova, la Finanțe:

Trebuie să vedem care este rolul Parlamentului și unde se consideră că putea să reacționeze altfel. 

Faptul că Parlamentul e criticat şi că un senator e propus ministru de către premier nu cred că au mare lucru în comun. Parlamentul e criticat pentru lipsa unei reacţii adecvate în fața solicitărilor justiţiei. Membrii Guvernului sunt propuşi de premier, care își însuşeşte 100% această propunere.

Nu văd ce sens ar avea o respingere dacă nu există motive care țin de mine. Răspunderea politică pentru Guvern este la prim-ministru.

Consultări?

După sărbători o să propun partidelor o nouă rundă de consultări, pentru a vedea unde s-a ajuns cu modificările legislative.

Nu cred că îşi imaginează cineva că, de azi pe mâine, schimbăm totul. Nu se schimbă aşa repede lucrurile. Tuturor ne-ar plăcea dacă am putea schimba lucrurile de pe o zi pe alta, dar lucrurile nu merg aşa simplu.

Despre aderarea la Schengen:

Am discutat aceste chestiuni cu liderii importanţi pe care i-am întâlnit. Am un optimism moderat. Ultimele evoluții din Parlament, în care unele cereri au fost respinse, nu ne ajută deloc.

Despre un nou Guvern: 

"Când va veni alt Guvern?" este o întrebare care trebuie pusă partidelor politice şi în Parlament. Nu am de gând să preiau rolul opoziției. Îmi exercit atribuțiile de președinte. Dacă opoziţia va reuşi să adune voturi pentru o moţiune de cenzură, vom avea alt Guvern. 

Despre acțiunile ANAF:

România este o ţară în primă reformare. Tot timpul facem o reformă într-un domeniu sau altul şi, din păcate, constat că există tendinţa de a lucra ca pendulul, într-o extremă sau cealaltă. 

Despre instituția Primei Doamne:

Cred că instituția Primei Doamne încă nu-și găsește loc în România. Ar trebui o dezbatere pe această temă, studii - să vedem dacă românii își doresc așa ceva. Prima doamnă a mea, soția mea, îmi face onoarea să mă însoțească. Dar de aici până la instituția Primei Doamne mai e cale lungă.

Despre reacția autorităților în cazul declaraţiilor ambasadorului Rusiei:

Ambasadorii nu sunt un fel de politicieni veniţi în România. Ei reprezintă state. Există în diplomaţie cutume, ce e bine să spună, ce nu e bine să spună un ambasador.

Nu e niciodată şi în nicio circumstanţă rolul președintelui sau al premierului să răspundă public unui ambasador, indiferent ce spune.

Dacă declaraţiile sale sunt nepotrivite, cutuma e că ambasadorul e chemat la MAE, unde are o discuţie cu secretarul de stat sau chiar cu ministrul. Orice altceva nu se face.

Despre declarațiile lui Marian Vanghelie:

Nu l-am întâlnit niciodată pe domnul Vanghelie, nu are nicio cunoştinţă comună cu mine, prin care ar ajunge la mine, şi am văzut toată povestea ca pe o chestiune hilară. Un răspuns sec: nici vorbă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri