O nouă plângere penală împotriva lui Traian Băsescu va fi depusă la Parchet

Data publicării:
Traian Basescu declaratie la Cotroceni-3

 

Denunţul este făcut pentru "şantaj".

Considerăm numitul Băsescu Traian, care ocupă funcţia de Preşedinte al României, se bucură numai de imunitatea prev. art. 84 alin 2 din ConstituţiaRomâniei, care nu îl ocroteşteîn ceea ce priveşteviaţaşi afacerile sale private conform principiului egalităţiiîn faţa legii prev. de art. 16 alin 1 din Constitutie, el neputându-se situa mai presus de lege conform alin 2 al aceluiaşi text de lege.

Pentru aceste considerente solicităm cercetarea şi trimiterea în judecată a numitului Băsescu Traian”, se arată în textul plângerii.

Obiectul acestei acţiuni penale este legat tot de afirmaţiile pe care şeful statului le-a făcut la adresa senatorului Gabriela Firea.

O acţiune similară a fost depusă ieri de Gabriela Firea, însoţită de avocatul său, Lucian Bolcaş.

M-am gândit foarte mult aseară dacă să vin să depunem plângerea, dat fiind că suntem în Săptpmâna Mare şi în Cartea Sfântă spune că trebuie să iertăm. Vă asigur că eu l-am iertat din punct de vedere uman pe Traian Băsescu, dar ca senator, am datoria să apăr onoarea Parlamentului”, a declarat ieri, Gabriela Firea.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că atât el, cât şi fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana şi că senatorul PSD Gabriela Firea „mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moşia soţului”.

„Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”, a spus Băsescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri