Ramona Mănescu, pentru Digi24: Nu am avut timp pentru un plan privind privatizarea CFR Marfă

Data publicării:
ramona manescu mediafax-1

„Propunerea mă onorează, în primul rând, dar mă și obligă în același timp”, a declarat Ramona Mănescu, în direct la Digi24, referitor la nominalizarea sa pentru șefia Ministerului Transporturilor.

„Sigur, mă așteptam ca domnul Nini Săpunaru să fie singura nominalizare, dar dacă Biroul a hotărât să propună două persoane, sigur că mă bucur că cea de-a doua persoană am fost eu. Și mă obligă pentru că misiunea la Ministerul Transporturilor este una nu ușoară, ci presupune foarte multă muncă, foarte multă seriozitate și experiență”, a afirmat Ramona Mănescu.

Europarlamentarul a admis că a fost întrebată dacă este de acord cu această nominalizare, însă nu cu mult timp înainte de anunțul public din această dimineață.

„Am fost pusă la curent că aș putea fi una din nominalizările făcute de Biroul Politic, dar, sigur, lucrurile au mers într-un ritm foarte rapid, foarte alert”, a spus Ramona Mănescu.

Întrebată dacă a vorbit cu premierul Victor Ponta pe acest subiect, ea a spus că nu a avut încă timp să vorbească cu șeful Executivului și că îl va suna în orele următoare.

Ramona Mănescu a afirmat că va renunța la funcția de europarlamentar, pentru că aceasta este procedura.

Actualul europarlamentar a declarat că nu îi este teamă să preia acest portofoliu important, ci o ia ca pe o provocare.

Ramona Mănescu a admis că nu a avut timp să își schițeze o strategie referitoare la privatizarea CFR Marfă.

„Nu am avut timp, vă dați seama, această nominalizare a venit foarte repede, nu, timpul a fost foarte scurt, dar în momentul în care vom ști cu siguranță că eu voi ocupa acel scaun al ministrului Transporturilor, sigur voi face absolut toate demersurile. În primul rând trebuie să știu exact care sunt proiectele, care sunt prioritățile, care este situația și cu siguranță, împreună cu echipa pe care o voi avea, trebuie să vin cu soluții. Dar este prematur să vorbim acum despre acest lucru, mai ales că așteptăm decizia președintelui Băsescu, pentru că numai dumnealui va hotărî dacă într-adevăr acceptă sau nu propunerea făcută de premierul Ponta”, a conchis Ramona Mănescu, la Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...