Mirel Palada va fi noul purtător de cuvânt al Guvernului

Data publicării:
mirel palada-1

Sursa foto: facebook.com/mirel.palada

Actualizare: 13:45: Premierul Victor Ponta a confirmat că activitatea de comunicare va fi coordonată în perioada următoare de către consilierul său Mirel Palada și că Andrei Zaharescu va pleca la Cape Town, informează Mediafax.


Mirel Palada nu a fost numit oficial pe această poziție, însă sursele Digi24 spun că s-a pus problema ca Andrei Zaharescu să ocupe funcția de consul la Cape Town, în Africa de Sud, și că propus să ocupe această funcție a fost purtătorul de cuvânt. Deocamdată, noua numire a nu a fost publicată în Monitorul Oficial.

Palada s-a alăturat în echipa guvernamentală în luna septembrie a acestui an. 

Această mutare nu ar fi surprinzătoare. Andrei Zaharescu a fost pus de mai multe luni de zile pe linie moartă din cauza gafelor pe care le-a făcut atunci când a avut ieșiri publice și modul în care a expirmat ideile Executivului.

Mirel Palada, sociolog, este consilier al premierului pe probleme de strategii guvernamentale.

Andrei Zaharescu a fost numit purtător de cuvânt al Guvernului în luna mai a anului trecut, imediat după instalarea Guvernului USL. Anterior, Zaharescu a lucrat ca prezentator de știri la un post de televiziune.

În luna iunie, Andrei Zaharescu a fost numit membru în Consiliul de Administraţie al E.On Gaz Distribuţie, companie la care statul deţine un pachet minoritar de acţiuni, cu un mandat de patru ani, până în 2017.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri