Turismul electoral, pe cale de dispariție

Data publicării:
votare

Ca să poată proiecta sistemul, STS a trimis deja Parlamentului o solicitare pentru suplimentarea bugetului de anul viitor. Cererea a fost trimisă la comisii, pentru momentul în care se va discuta proiectul bugetului de stat.

Reporter: Din ce localitate sunteți?
Alegător: București.
Reporter: Și de ce votați aici?
Alegător: Pentru că aici votez, pentru că aici a trebuit să vin să votez. Nu vreau să se închidă secția până ajung la București că sunt cu căruța.
Alt alegător: Suntem în drum, suntem cu băieții cu o mașină.

Explicaţiile de acest gen vor fi verificate la sânge de anul viitor, promit autorităţile, care spun că au găsit soluţia pentru a preveni frauda.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va dota fiecare secţie de votare cu câte o tabletă. Un operator care va lucra pe tabletă va scana, cu ajutorul camerei foto şi a unei aplicaţii speciale, cartea de identitate a fiecărui votant care trece pragul secţiei. Aşa se va verifica în timp real dacă alegătorul este major, are drepturile electorale, s-a prezentat la secţia arondată domiciliului său şi dacă, în acea zi, a mai votat în altă parte.

Cel mult 23 de mii de tablete va cumpăra STS, cu suporturile aferente. Costul: 24 de milioane de lei.

În afară de eliminarea votului multiplu, sistemul informatic va oferi informaţii privind prezenţa alegătorilor la urne şi va permite totodată introducerea, verificarea şi transmiterea electronică a proceselor-verbale privind consemnarea rezultatelor votării.

Autoritatea Electorală Permanentă va instrui 30 de mii de tehnicieni.

Vom avea încărcată lista cu alegători aferentă respectivei secții de votare interconectată la o bază de date centrală. Practic, fiecare dintre noi, în momentul în care vom merge să votăm, un operator de calculator, fiind persoana cu care vom lua prima dată contact în cadrul secției de votare, ne va prelua datele de pe cartea de identitate”, explică Marian Muhuleţ, director AEP.

Deputatul UNPR Murgu Neagu critică sistemul: „Nu văd oportună şi este o investiţie destul de mare. Eu cred că, în primul rând, nu este legal pentru că orice fotografiere, orice dată personală nu are nimeni dreptul să o deţină. Cei de la STS de ce să o facă? Care este rolul STS-ului în această procedură de vot?.”

Liberalul Daniel Iane, însă, crede că sistemul este eficient: „Nu vor mai fi liste cu oameni care au votat, dar de fapt nu au votat, cei care sunt morți vin și votează. Simpla prezență a celui care poartă cu el actul de identitate este dovada faptului că exact numărul celor prezenți la vot va fi relevat la sfârșitul zilei.”

Întreg noul sistem informatic costă statul 48,5 milioane de lei. STS a iniţiat deja, în mare parte, toate procedurile de achiziţie a echipamentelor şi bunurilor necesare.

În afară de eliminarea votului multiplu, sistemul informatic va oferi informaţii privind prezenţa alegătorilor la urne şi va permite totodată introducerea, verificarea şi transmiterea electronică a proceselor-verbale privind consemnarea rezultatelor votării.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Motivul pentru care un tânăr și-a spălat mașina cu șampanie, în fața Palatului Culturii din Iași. Imaginile...
Pro FM
Selena Gomez, dezvăluiri despre cei mai buni prieteni ai ei: „Îmi place să fiu înconjurată de oameni...
Film Now
Vin Diesel l-a surprins pe un puști de patru ani, care a luptat cu leucemia: „Bun venit în familia noastră!”...
Adevarul
Cățelul încăpățânat: Cum a transformat un Golden Retriver o simplă plimbare într-o adevărată aventură...
Newsweek
Ce se întâmplă cu 1.500.0000 pensii ce ar trebui să scadă la recalculare. Mesajul ministrului muncii
Digi FM
Heidi Klum, mai sexy ca niciodată! Imagini incendiare la piscină, fără haine, doar cu pereche de ochelari și...
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Imagini inedite cu doi scafandri care „dansează” cu rechinii. Momentul e parcă desprins dintr-un film SF
Film Now
Val de reacții după cea mai recentă apariție a actriței Jennifer Aniston: „Ce și-a făcut la față?”. În urmă...
UTV
Erika Isac si Rares au fost amenintati cu moartea inaintea unui concert la Medgidia. Evenimentul a fost anulat