V. Ponta, atac la T. Băsescu: „Marinarii trebuie să înţeleagă şi ei, Codul penal nu se referă doar la traficul de blugi”

Data publicării:
ponta basescu -Mediafax Foto-Ovidiu Micsik-1

 

"Nespecialiştii, marinarii de exemplu, nu înţeleg nimic din lucrurile astea şi trebuie să înţeleagă şi ei, că Codul penal nu se referă doar la traficul de blugi, ci la lucruri complicate (...) Domnul Băsescu habar nu are nici ce a semnat când a promulgat codurile - lucru pe care îl apreciez că l-a recunoscut, că nu ştie ce semnează, dar periculos că un preşedinte promulgă legi pe care nu le cunoaşte - şi habar nu are nici acum ce prevăd codurile. A profitat, ca de obicei, de o situaţie serioasă ca să-l atace pe Predoiu şi să o sprijine pe Udrea, ca lider al dreptei. E un semn de iresponsabilitate. Cred că cunoştinţele juridice ale lui Băsescu se limitează la încadrarea juridică a aducerii de blugi de la Istanbul, altceva nu ştie", a spus Victor Ponta.

El a apreciat că noile coduri sunt moderne, europene, mult mai bune decât cele ale lui Ceauşescu din 1968 şi că, fără să fie bănuit de simpatie pentru fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu, crede că aceste coduri chiar sunt bune.

Administraţia Prezidenţială a transmis, vineri, un comunicat în care arată că preşedintele Traian Băsescu îi cere premierului Victor Ponta să opereze, tot vineri, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvenului modificările la Codul de procedură penală, menţionând că acestea au fost solicitate încă din luna septembrie a anului trecut.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...