Focar de TBC la Vaslui. Doi tineri au murit, alţi opt sunt internaţi în spital

Data publicării:
sursa-foto-rtv-net 79045219

Primele cazuri au apărut la începutul lunii mai. Atunci, zece persoane au fost diagnosticate cu TBC. Cinci dintre pacienţi au ajuns la spital în stare extrem de grava, iar pentru doi dintre ei a fost prea tîrziu.

Medicii spun însă că maladia a evoluat rapid în cazul acestor bolnavi, al căror sistem imunitar este slabit. Autorităţile au dispus măsuri speciale la centrul pentru persoane cu dizabilităţi de unde proveneau cei doi pacienţi decedaţi.

„Au fost investigaţi toţi. Direcţia de Sănătate Publică a distribuit dezinfectant şi măşti de protecţie. Am dispus ca toţi contacţii să fie supravegheaţi pentru depistarea eventualilor bolnavi", a anunţat Mihaela Topliceanu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui.

Ceilalti opt pacienţi depistaţi cu tuberculoză rămân internaţi, iar medicii spun că starea lor este stabilă. Davcă aceştia se vor întoarce la centrul din Huşi, acolo va fi amenajat un spaţiu special pentru ei, pentru ca infecţia cu TBC să nu se extindă, a anunţat Direcţia de Asistenţă Socială Vaslui.

În total au fost verificate peste 260 de persoane, dintre care 180 sunt persoane cu dizabilităţi internate în centru. Autorităţile au dispus ca analizele să se facă o dată la două-trei luni, pentru a preveni situaţii similare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...