Iași. O genă ereditară ce transmite cancerul poate fi depistată printr-o simplă analiză de sânge

Data publicării:
analize sange

Diagnosticul poate fi stabilit prin două prelevări de sânge, însă cercetarea în cazul probelor durează între opt luni şi un an. Potrivit specialiştilor, există posibilitatea ca persoanele identificate cu gena respectivă să nu dezvolte o formă de cancer, însă o pot transmite mai departe urmaşilor. La fel, nu toate persoanele care au cancer prezintă şi riscul ereditar de a-l transmite mai departe. Totul depinde de prezenţa sau nu a mutaţiei în codul genetic, spun cercetătorii.

Până acum, medicii au reuşit să depisteze gena ereditară în cazul unei femei stabilite în Canada, care suferă de cancer la sân.

100 de persoane au solicitat până acum testul molecular, însă doar 30 au fost acceptate în program.

Un astfel de test costă 3.000 de euro, iar primele 100 de persoane sunt testate gratuit, din fondurile Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele 5 greșeli care îți pot micșora pensia chiar şi cu mii de lei. Ce îți poate tăia din punctaj fără să îți...
Digi FM
Salariile preoților se schimbă din 2027. Cât va câștiga lunar un preot după noua grilă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce au descoperit fanii în „Thriller” după 40 de ani. Detaliul subtil care a trecut neobservat ani la rând: „E...
Film Now
Puțini știu că e fiica vitregă a lui Steven Spielberg. Actrița din „Anatomia lui Grey”, apariție rară alături...
Adevarul
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau...
Newsweek
Guvernul Tomac, obligat să indexeze pensiile cu 12% și să elimine CASS. Care pensionari iau 800 lei în plus?
Digi FM
Soția lui Christian Eriksen, sacrificiul făcut din dragoste pentru fotbalist. Viața discretă a femeii care...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce simțim "fluturi în stomac" când suntem emoționați sau nervoși? Explicația surprinzătoare a neurologilor
Digi Animal World
Viața tristă a celei mai bogate pisici din lume. A moștenit peste 1,5 milioane de dolari, dar nu a primit...
Film Now
Jane Seymour și Joe Lando au încercat să fie împreună și în viața reală. De ce nu a funcționat povestea lor...
UTV
Cabral a transmis un mesaj emoționant după divorțul de Andreea Ibacka: „Am zile în care mă țin din inerție”