New York-ul a introdus avertizări cu privire la conținutul de sare al mâncării din meniurile restaurantelor

Data publicării:
Hamburger fast food - Guliver GettyImages 1

FOTO: Gulliver/Getty Images

Astfel, orice fel de mâncare din meniu care conține mai mult de 2.300 miligrame de sare, cantitatea maximă de sare recomandată pentru consumul zilnic de nutriționiști (aproximativ o linguriță de sare), trebuie să fie însoțit de această avertizare, informează Agerpres.

Măsura, care a fost aprobată în unanimitate de New York City Board of Health în luna septembrie, se aplică doar în cazul lanțurilor de restaurante care dispun de cel puțin 15 locații comerciale pe teritoriul Statelor Unite și standurilor de gustări amenajate în incinta arenelor sportive și a cinematografelor.

„Nu e deloc greu să primești 2,3 grame de sare într-o singură porție de mâncare”, a declarat Dr. Howard Weintraub, codirector al centrului pentru Prevenirea Maladiilor Cardiovasculare NYU Langone.

Noile avertizări tipărite pot deschide ochii clienților unor lanțuri fast-food precum Chipotle sau Subway, care sunt percepute drept „mai sănătoase”, notează Reuters. Astfel, un burrito de pui de la Chipotle conține nu mai puțin de 2.790 mg. de sare, în timp ce sandvișul picant „Italian sub” de la Subway conține 2.980 mg de sare, aripioarele picante Buffalo Wings de la TGI Friday's conțin 3.030 mg. de sare, iar salata de spanac cu creveți la grătar de la Applebee's conține 2.990 mg. de sare.

Maladiile cardiovasculare reprezintă principala cauză a mortalității premature în New York, cu aproape 17.000 de decese în cursul anului 2013, iar medicii și nutriționiștii au avertizat în repetate rânduri cu privire la existența unei corelații între consumul ridicat de sare și hipertensiunea arterială.

Un studiu realizat în 2010 ajungea la concluzia că, în medie, un newyorkez consumă mai mult de 3.200 mg. de sare pe zi, cu niveluri mai ridicate de consum în rândul hispanicilor și afroamericanilor.

„Lucrurile nu se vor îmbunătăți dacă tot ce vor face oamenii va fi să nu mai mănânce sare. Dar poate că vor începe să fie mai atenți la cât de multă sare mănâncă și poate vor coborî și din metrou cu o stație mai devreme pentru a merge puțin pe jos, sau nu vor mai lua liftul pentru a urca până la etajul doi”, a mai susținut Dr. Weintraub.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...