Studiu. Și sarea, nu numai zahărul, influențează riscul de diabet

Data publicării:
diabet testare

În studiu lor, publicat în revista medicală americană Cell Metabolism, ei apreciază că descoperirea ar putea duce la conceperea unor noi măsuri de prevenire. „Simple măsuri dietetice, cum ar fi scăderea consumului simultan de sare și zahăr, ar putea preveni sau trata diabetul de tip 2 (cel mai frecvent)”, afirmă cercetătorii citați de Agerpres, menționând și posibilitatea realizării unor noi medicamente.

Ei au ajuns la această concluzie studiind porci pitici care fuseseră supuși unei operații de chirurgie a obezității de tip bypass, constând în modificarea circuitului alimentar prin scurtcircuitarea unei părți a stomacului și intestinului.

În Franța au fost operați în ultimii ani peste 200.000 de pacienți cu obezitate severă, cu rezultate spectaculoase uneori în privința pierderii în greutate, dat și a diabetului, boală asociată adesea cu obezitatea.

„Ne-am întrebat de ce bypassul ameliorează atât de spectaculos diabetul, cu o scădere foarte rapidă a glicemiei (nivelul de zahăr din sânge), chiar înainte de orice slăbire”, a declarat AFP profesorul Francois Pattou, autorul principal al studiului.

Cercetarea pe porcii pitici — a căror alimentație seamănă cu cea a oamenilor — a arătat că absorbția de glucoză de către organism era mai scăzută când se făcea doar în partea inferioară a intestinului, ca în cazul porcilor operați, și nu în partea superioară, ca la cei neoperați. Sarea este necesară absorbției de glucoză.

Amânând, cu ajutorul operației, momentul în care bila, cu un conținut ridicat de sare, întâlnește bolul alimentar, „se reduce absorbția de glucoză”, explică profesorul Pattou, chirurg și cercetător la Inserm din Lille.

Pentru a confirma rolul sării, cercetătorii le-au dat apoi cantități mari porcilor pitici, observând o creștere a glicemiei după masă. Profesorul Pattou consideră că aceste rezultate confirmă influența sării din alimentație asupra creșterii glicemiei, fapt sugerat deja de un studiu israelian publicat în urmă cu câteva luni.

În acel studiu, conținutul de sare era al patrulea element care influența creșterea glicemiei, după conținutul de zahăr din mâncare, boala diabetică și ora meselor de peste zi (glicemia mărindu-se mai mult după cină), încheie AFP.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...