Tusea convulsivă, una dintre cele mai periculoase boli la copii

Data publicării:
copiltuse

Tuşim ca să eliberăm căile respiratorii de secreţii şi de bacterii, spun medicii. Cu toate astea, tusea poate fi un semn al unei afecţiuni grave. Cei mai mulţi părinţi se îngrijorează, însă, doar atunci când copiii lor tuşesc foarte tare. Sunt însă şi alte semne la care aceştia ar trebui să fie atenţi, spun specialiştii.

„Respiraţia şuierătoare, indiferent că apare pe faza inspiratorie sau expiratorie. Foarte importante sunt celelalte semne de alarmă care arată că, copilul nu face față şi nu poate să respire bine. Acestea sunt respiraţia mai frecventă ca de obicei, cu mişcări ample ale burticii, cu pielea care intră între coaste şi eventual asociat cu somnolenţă sau incapacitatea copilului de a rosti fraze”, spune dr. Alexis Cochino, medic pediatru.

În majoritatea cazurilor, pericolul asupra sănătăţii nu este dat de tuse, ci de boală care o declanşează.

„Există totuşi o situaţie în care tusea în sine poate să producă pericole suplimentare şi asta este tusea convulsivă, când accesele de tuse devin foarte puternice, iar la sugari poate să apară oprirea respiraţiei”, atrage atenţia dr. Alexis Cochino.

Pentru a calma tusea, părinţii le administrează celor mici diferite siropuri, care pot fi însă periculoase atunci când sunt luate în exces.

„Ambele tipuri de siropuri - şi cele pentru tuse uscată, care uneori pot să oprească respiraţia - au riscul ăsta, prin faptul că ele sunt inhibitoare ale centrului tusei. Dar centrul tusei este legat de centrul respiraţiei. Şi atunci îl inhibi pe unu, rişti să îl opreşti şi pe celălalt şi asta se întâmplă, de obicei, la bebeluşi. Dar şi celelalte care sunt pentru tuse productivă”, explică dr. Alexis Cochino.

De aceea, este important ca părinţii să ceară sfatul unui specialist chiar şi pentru un sirop de tuse.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...