Gerul de afară a lăsat tot oraşul Cisnădie, din judeţul Sibiu, fără apă caldă şi rece. 15.000 de oameni au de suferit în urma fisurării conductei principale.

Embed:

 

Nu este prima dată când această conductă cedează, din cauza variaţiilor de temperatură. În urmă cu trei luni, oraşul a stat o zi întreagă fără apă din cauza unor surpări de teren care au afectat magistrala.

Reprezentanţii Companiei de Apă-Canal Sibiu spun că, cel mai probabil, oamenii vor sta fără apă şi căldură cel puţin până mâine dimineaţă.

Echipele noastre sunt la faţa locului, se intervine destul de greu, întrucât şi solul este îngheţat. Aducţiunea în cauză este construită în urmă cu 50 de ani. Avem pregătită pentru oraşul Cisnădie o nouă uzină de apă, cu o alimentare modernă. Ea va fi pusă în funcţiune în următoarele săptămâni. Vă pot spune că se află în fază de testare, astfel încât evenimente de acest gen să nu se mai producă. Apa va reveni la robinete probabil mâine dimineaţă. Sperăm şi mai devreme. Fiind vorba despre o infrastructură mare, deoarece este afectată şi uzina de apă, toate instalaţiile vor trebui reumplute, această reumplere se face treptat”, a spus purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă-Canal Sibiu, Tomas Roth. 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!