65% din casele ANL, cumpărate cu banii jos

Data publicării:
apartamente anl

Anul trecut, au fost cumpărate 646 de locuinţe ANL. Iar în Alba Iulia, Curtea de Argeş şi Bragadiru, locuinţele au fost achiziţionate integral cu banii jos. Procentul este ceva mai mic în Capitală, doar 40%.

Au întâietate cei care sunt chiriaşi, dar care teoretic au stat în aceste case pentru că au venituri mici. Miza acestor locuinţe este amplasarea bună aşa că nu de multe ori au fost luate în vizor de cei cu dare de mână. O dovedesc multe maşini scumpe parcare în ansamblurile ANL.

„Odată devenit proprietar, cum ai dobândit, cum ai intrat în locuinţa respectivă are mai puţină importanţă, esti proprietar de bună credinţă, să demonstreze altcineva că ai dobândit locuinţa sărind peste rând, ştim că e mare bătaie pe locuinţele ANL”, declară George Vulcănescu, analist economic.

Şi asta pentru că o casă sau un apartament ANL pot fi un chilipir imobiliar.

Nu întotdeauna locuinţele vândute de ANL au avut un caracter social, dar poţi să ai o situaţie financiară bună şi poţi să îţi cumperi de la ANL chiar o locuinţă de vacanţă prin credit ipotecar”, spune Vlad Vlăsceanu, analist imobiliar.

De exemplu, o casă ANL de 220 de metri pătraţi în cartierul Henri Coandă din Capitală costă 82 de mii de euro. Preţul zonei ar fi de fapt cam de două ori mai mare. În cazul în care cererea e foarte mare se aplică şi criterii de repartizare.

Au prioritate cei care au până în 35 de ani, nu au altă locuinţă şi sunt căsătoriţi. Avansul este şi el un criteriu luat în calcul. Primesc punctaj mai mare cei care dau avans jumătate din preţul locuinţei sau între 25 şi 50 din valoarea acesteia”, relatează Roxana Vântu, reporter Digi24.

Cu toate aceastea, sunt însă şi chiriaşi din imobilele ANL care nu se grăbesc să cumpere locuinţele în care locuiesc.

„Sper (să-l cumpăr - n.r.), în curând. De câţi ani staţi? De 10 ani. De lipsa banilor, nu din alt motiv”,

Chiar dacă statul le-a acordat posibilitatea de a cumpăra locuinţe prin Programul Prima Casă sau prin credit, doar o treime dintre chiriaşi au luat un împrumutat bancar anul trecut. Invers faţă de 2014.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...