Bazin olimpic abandonat după lucrări de renovare de două milioane de lei

Data publicării:
bazin galati

Bazinul olimpic din Galaţi a fost inaugurat în anul 1970 cu un meci de polo între echipa României şi cea din Cuba. În anul 2005 a fost închis din cauza unor defecţiuni la sistemul de evacuare a apei.

A fost o problemă cu conducta, din ce am înţeles. Apa rămânea şi nu se evacua cum trebuie, terenul rămânea practic îmbâcsit cu apa respectivă”, spune Ana Maria Vasiliu, director la Direcţia pentru Tineret şi Sport.

În 2009, Ministerul Tineretului şi Sportului a promis că va aloca cinci milioane de lei pentru renovarea bazinului. În acelaşi an, a acordat ceva mai mult de un milion şi jumătate de lei pentru materiale, iar în 2011 au început lucrările. Ministerul a mai alocat doar 700.000 de lei şi, odată cu terminarea banilor, lucrările s-au oprit.

„Nu am primit niciun fel de explicaţie. Am invitat Ministerul Tineretului şi Sportului la conciliere, am întrebat care au fost motivele pentru care a fost stopată această finanţare, neavând practic nicio justificare”, spune Ana Maria Vasiliu.

Echipele de înot din Galaţi au făcut naveta la Brăila până în 2013, atunci când în oraş s-a redeschis bazinul de la Baia Comunală. Acesta are însă doar 25 de metri lungime, jumătate din cât este nevoie pentru sportivii de performanţă. Chiar şi aşa, 600 de copii se antrenează lunar aici.„Noi avem orele suprasolicitate, cursurile de iniţiere, la club avem sportivi suficienţi, bazinul... ne trebuie un bazin mai mare”, spune Claudia Sava, antrenor de înot.

Situaţia nu pare că se va rezolva prea curând. Municipiul Galaţi nu este trecut pe harta celor 52 de baze sportive care vor fi finanţate de Guvern până în 2017. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...