Trafic îngreunat de ninsoare în mai multe judeţe din țară, inclusiv pe autostradă. Situația drumurilor din România 

Data publicării:
trafic-ninsoare

UPDATE 16.00. Traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ninsoare pe drumurile naţionale şi europene din judeţele Arad, Alba, Hunedoara, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi, inclusiv pe tronsoane ale autostrăzii A1, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Ninsoarea se semnalează şi pe tronsoanele Făget-Lugoj, Timişoara-Arad şi Pecica-Nădlac ale autostrăzii A1, unde se acţionează cu utilaje de deszăpezire şi împrăştiere a materialului antiderapant, precum şi pe drumurile naţionale şi europene din judeţele menţionate.

Pe DN1 Braşov-Bucureşti se circulă îngreunat, pe tronsonul cuprins între staţiunile montane Predeal şi Sinaia, mai ales pe sensul de coborâre. De aceea, Centrul Infotrafic recomandă utilizarea rutei ocolitoare DN1A Săcele-Cheia-Ploieşti.


Circulaţia pe drumul naţional 1 se desfăşoară cu dificultate, duminică, în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei, pe sensul de mers Braşov - Bucureşti circulându-se în coloană.

Astfel, conform datelor furnizate de către reprezentanţii Poliţiei Prahova, coloana de maşini se întinde între staţiunile Predeal şi Buşteni, pe acest tronson al DN 1 circulându-se cu viteză redusă, însă fără a exista blocaje în trafic. Carosabilul este umed, dar neacoperit de zăpadă.

Un număr de 20 de poliţişti de la Poliţia Rutieră Prahova acţionează pe DN 1, la Buşteni, Sinaia şi Comarnic, pentru fluidizarea circulaţiei. Pe sensul de urcare către munte pe Valea Prahovei traficul rutier se desfăşoară în condiţii normale.

Mii de turişti care au petrecut vacanţa de Crăciun sau weekend-ul în staţiunile de pe Valea Prahovei şi din Braşov se îndreaptă spre Ploieşti şi Bucureşti, duminică după-amiază.

În condiţiile în care drumul este foarte aglomerat, Poliţia recomandă şoferilor ca rută alternativă DN 1 A, care face legătura între Braşov şi Ploieşti pe ruta Săcele - Cheia - Vălenii de Munte. Şoferii sunt sfătuiţi să circule cu viteză redusă şi să nu se angajeze în depăşiri riscante.

Traficul rutier se desfășoară îngreunat pe DN6 Timișoara-Lugoj

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române  informează că duminică, traficul rutier pe DN6 Timişoara - Lugoj se desfăşoară îngreunat, pe un fir, alternativ, pe raza localităţii Topolovăţ, la kilometrul 521, din cauza unui accident rutier  în care au fost implicate două autoturisme.

Traficul rutier, oprtit pe DN7 Deva-Arad

De asemenea, de la ora 14.00, traficul rutier pe DN7 Deva - Arad este oprit, în ambele sensuri, la ieşirea din localitatea Conop, spre Arad, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule. 

Pentru prevenirea accidentelor grave sau blocajelor rutiere, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române recomandă conducătorilor auto să evite efectuarea deplasărilor în zonele aflate sub avertizare, iar dacă acestea nu pot fi amânate, să pornească la drum numai după ce s-au interesat cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă şi situaţia meteorologică existentă și să aibă echipat autovehiculul corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope de iarnă, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, rezervă de combustibil, sistem de climatizare - dezaburire funcţional etc.).

În timpul deplasării, cei de la volan trebuie să manifeste prudenţă sporită, să circule cu viteză redusă, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele dinainte, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să utilizeze, cu precădere, frâna de motor.

Vântul puternic poate influenţa mersul autovehiculelor, provocând schimbări bruşte de traiectorie, mai ales la trecerea pe lângă autovehicule de dimensiuni mari.

Este, de asemenea, obligatoriu ca toţi conducătorii auto să respecte indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri care acţionează pe arterele pe care se circulă îngreunat din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile şi să permită accesul utilajelor de deszăpezire.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”