Are o misiune pe care puţini oameni ar reuşi să o îndeplinească: este măicuţă şi, în acelaşi timp, mamă pentru 12 fetiţe abandonate în maternitate. A ridicat cu forțe proprii o casă familială unde le-a crescut pe copile încă de când aveau câteva luni. Astăzi au 13 ani.

Embed:

Pe un vârf de deal, la doar câţiva kilometri de Braşov, se află Mănăstirea Mărcuş. Pentru 12 fetiţe abandonate în urmă cu 13 ani, acest loc a devenit "acasă". Maica stareţă Serafima este cea care a construit acest loc de la zero.

„M-am aşezat într-o poiană goală şi a trebuit să muncesc. Şi, totuşi, trebuie să-i mulţumesc lui Dumnezeu că am fost aleasă să fac lucrul ăsta,” spunemaica stareţă Serafima.

Tot timpul ea de la început a vrut să facă, zice: eu construiesc mănăstirea, dar vreau să fac şi altceva, să îmi ajut semenii. Nu e suficient să facem ziduri. Că de multe ori sunt goale, le construim şi sunt goale,” povesteteElena Comşa, sora maicii Serafima.

Aşa se face că în anul 2001, Stareţa Serafima, ajutată de sora sa, a luat în grijă câteva fete lăsate de propriile mame în maternitate.

„Când le-am luat nu m-am gândit la absolut nimic, decât că sunt nişte sufleţele mici şi nevinovate şi trebuie îndrumate şi îngrijite. A creşte nişte bebeluşi, eu aşa zic, că fără dăruire, fără dragoste nu poţi să-i creşti,” îşi aminteşte maica stareţă.

„Măicuţa atât de curajoasă era încât mă uitam la ea şi zic: hai să mergem. Nu a fost uşor. A schimbat pampers, vreo două luni de zile nu ne ajungeau mâinile să punem biberoane,” zice sora maicii Serafima.

Stareţa Serafima a devenit astfel măicuţa-mamă. În curând, fetele vor ajunge la liceu. A trecut prin momente dificile, dar a reuşit mereu să meargă mai departe. Aceeaşi determinare a ajutat-o să învingă prejudecăţile celor din jur.

Nu m-au privit cu ochi foarte buni. M-au privit cu suspiciune, Protecţia Copilului la fel, şi-a pus întrebări, fiindcă nu ştia cu ce se mănâncă, nici eu nu ştiam şi atunci a trebuit să dovedesc că ceea ce vreu eu să fac e un lucru bun. Am fost pusă de multe ori la zid şi atunci, poate că în slăbiciunea mea, spuneam: gata, în fond e munca mea, eu am construit, eu am făcut casa şi renunţ. Am avut o singură cumpănă de genul ăsta, dar mi-am revenit foarte repede. Şi mi-a părut rău fiindcă copiii nu trebuie să sufere din cauza ambiţiilor şi a prostiei noastre de adulţi,” povesteşte maica stareţă.

Astăzi fetiţele au 13 ani. Îşi cunosc povestea şi, pentru ele, maica stareţă Serafima este familia lor.

„Mami e ca un înger pentru mine, un înger păzitor, care ne ocroteşte şi ne ajută. Ea zi şi noapte umblă ca să ne fie nouă bine. Şi de când m-a luat şi m-a crescut, de atunci îi zic mami,” spune Alexandra, una dintre fetiţele adoptate de maică.

„Eu niciodată n-o să renunţ la mami,” zice şi Maria Petruţa.

„Legătura noastră e profundă, chiar şi sufletească şi materială. Nu numai materială, ştiţi, că le oferi o casă şi haine şi mâncare şi plimbări şi tot ce-şi doresc ele. Totul pleacă de la suflet,”explică măicuţa.

Chiar dacă sunt crescute la mănăstire, fetele visează să aibă o carieră, să-şi facă un drum în viaţă.

„Când voi fi mare, eu tot mă gândeam să fiu ori actriţă, ori cântăreaţă, dar aşa m-am gândit să le fac pe amândouă,” adaugă Alexandra.

„Noi le pregătim pentru viaţă, că au nevoie de asta. Vor sta aici, dar la un moment dat vine timpul când trebuie să plece, ca orice copil, nu poţi să-l ţii lângă tine. Aşa şi ele, nu le creştem pentru noi,” mai spune sora măicuţei.

Datorită maicutei Serafima și a surorii sale, destinele acestor copii s-au schimbat. Ajutorul a venit însă şi din partea celor care au contribuit la creşterea lor, prin donaţii.

„Cu ajutorul lor, le creştem, că de fapt nu poţi să le creşti singur, că nu este uşor. Fără oameni nu poţi să faci nimic, toate se fac prin oameni, minunile astea se fac prin oameni,” precizează sora maicii Serafima.

Pe lângă fetiţele care se află la mănăstire încă de când aveau doar câteva luni, în ultimul an, câteva mame şi-au lăsat fiicele aici. Maria este cea mai mică dintre nou-venite. Are doar 7 ani şi este din Bucureşti. S-a obişnuit repede printre "surori".

„Tot ceea ce fac e un lucru firesc, noi trăim ca într-o familie aici, că e o armonie. E o viaţă frumoasă pe care nu mi-am imaginat că o să fie chiar atât de frumoasă. Aveam rânduielile mele de călugărie înainte, eram mai mult pentru mine şi Dumnezeu a zis că poate trebuie să faci şi altceva pentru semenii tăi,” mai spune maica Serafima.

Dincolo de educaţia pe care o primesc la şcoală, maica le învaţă pe cele mici cum să se poarte şi le pregătește pentru ziua în care vor fi nevoite să se descurce singure.

„Cel mai frumos lucru care m-a învăţat mami este să iubeşti,” spune Maria Petruţa.

„Cât au fost mici aşa şi până la grădiniţă a fost totul ok, era o altă lume. Ei, acum de când merg la şcoală, s-a mai schimbat puţin situaţia şi ne confruntăm cu mai multe lucruri. Trebuie să lucrăm mai mult şi în şcoli şi în afară. Nu copiii sunt de vină, copiii sunt foarte buni şi toţi sunt buni, cred că noi adulţii greşim foarte mult şi nu ne implicăm suficient ca să îi ajutăm şi să-i îndrumăm pe un drum mai bun. Părinţii care vor să le ofere o viaţă mai bună copiilor, cum de altfel şi eu îmi doresc și muncesc enorm, nu mai au timp să se uite ce e în jur, sunt în permanenţă ocupaţi, copiii cresc cam fără ei, asta e foarte dureros. Suntem preocupaţi tot timpul de grija zilei de mâine şi nu ştiu cât de mult ne ajută asta. Copiii n-au nevoie numai de bani de buzunar şi de condiţii ultra luxoase, nu de asta au nevoie copiii, copiii au nevoie de multă comunicare şi să fie lângă ei. Dacă ne-am opri puţin din tot valul ăsta nebunesc, care ne frământă şi să analizăm că de fapt nu luăm absolut nimic cu noi. Şi pierdem tot ce e mai esenţial,” zice maica.

Fetele abandonate în maternitate au primit de la măicuţă cel mai de preţ lucru: o copilărie normală. Iar Stareţa Serafima este astăzi o măicuță cu suflet de mamă.

„E o altă împlinire când te laşi pe tine şi îi ajuţi pe ceilalţi,” mai spune stareţa.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!