Mama adolescentei dispărute: Era un copil foarte iubitor, nu ar fi plecat niciodată. Sunt îngrozită

Data publicării:
mamafata

„Convenţia noastră era ca atunci când ajunge la şcoală să îmi dea un mesaj că a ajuns. Miercuri am văzut că nu am primit acel mesaj nici până în momentul în care începea prima oră, am sunat-o eu, iar telefonul era închis. În secunda aceea am plecat urgent către liceu să văd ce se întâmplă. De la o elevă de liceu am aflat că Iulia nu a ajuns deloc la liceu”, a povestit mama fetei, care adaugă că aceasta nu întârzia şi nu lipsea de la şcoală.

Femeia a adăugat că nu s-a certat cu fiica sa şi că, în ziua dispariţiei, era chiar bucuroasă întrucât sâmbătă urma să meargă la olimpiada de fizică pe municipiu: „Îmi spunea că iar o să fie carnetul plin de note de 9 şi 10”.

Ne-am luat la revedere la metrou, mi-a făcut cu mâna, totul ca într-o zi obişnuită, nu am observat nimic special. Nu întârzia niciodată, era un copil foarte iubitor, nu ar fi plecat niciodată, nu avea anturaj, nu avea prieteni foarte apropiaţi. Nu pleca singură pe străzi, doar dacă pleca la meditaţii”, a povestit mama adolescentei.

Aceasta a mărturisit că se simte „şocată, îngrozită, disperată”.

Aştept ca Iulia să ne contacteze, ştiu că dacă ar avea posibilitatea, primul lucru pe care l-ar face ar fi să ne contacteze şi să vină acasă, tragem concluzia că cineva nu o lasă”, a mai spus femeia.

Eleva a dispărut în jurul orei 12.00 a zilei de miercuri, în timp ce se afla în drum spre Colegiul Naţional "Sf. Sava", aflat în centrul Capitalei, pe strada General Berthelot.

Fata este în clasa a IX-a şi a intrat la liceu cu media 10.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...