Părinţii pot opta pentru studierea religiei în acest an şcolar până pe 6 martie

Data publicării:
Manuale de religie.
Manuale de religie. Foto: Digi24

Ministerul Educaţiei a anunţat că părinţii care vor studierea religiei în acest an şcolar de către copiii lor trebuie să facă o cerere până pe 6 martie.

Comisia pentru învăţământ din Camera Deputaţilor încă nu a stabilit ce se va întâmpla în acest sens în anul şcolar viitor.

Parlamentarii ar trebui să voteze la începutul lunii martie cum vor schimba Legea Educaţiei în privinţa studierii religiei.

În noiembrie 2014, judecătorii Curţii Constituţionale au decis că părinţii care doresc studierea religiei în şcoli sunt cei care trebuie să facă o solicitare în acest sens. Altfel spus, nu trebuie să fie obligatorie depunerea de cereri atunci când elevii nu vor să frecventeze orele de religie.

Decizia Curţii Constituţionale a fost contestată de reprezentanţii Patriarhiei, care au considerat-o o ofensă. Aceştia au trimis Camerei Deputaţilor, săptămâna trecută, o scrisoare prin care au cerut ca părinţii să facă această solicitare o singură dată pentru tot ciclul şcolar. Opinia este susţinută şi de ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu.

Reprezentanţii mai multor ONG-uri au spus că această propunere încalcă decizia Curţii Constituţionale.     

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri