Locuitorii cartierelor bucureştene Drumul Taberei și Militari care de două zile stau în frig vor primi căldură şi apă caldă începând din această seară. Avariile care i-au ţinut cu caloriferele reci, când afară erau şi -10 grade Celsius au fost, în final, remediate. Anunţul a venit de la ministrul Energiei, Victor Grigorescu, după discuţiile purtate cu reprezentanţii RADET şi ELCEN.

Embed:

 

„Această situaţie este generată de avarii şi probleme tehnice în ambele companii - la ELCEN și RADET. Din analiza noastră, avariile sunt generate de starea precară a sistemului. E o stare istorică. Ambele companii au sisteme învechite. Ambele avarii sunt reparate în totalitate şi se revine în parametrii de funcţionare”, a declarat Victor Grigorescu, ministrul Energiei.

De altfel, ei vor avea apartamentele încălzite la parametri optimi cel târziu în cursul zilei de miercuri, temperatura din calorifere urmând să crească gradual din noaptea de marți spre miercuri, a anunțat primarul general interimar Răzvan Sava, după întâlnirea cu ministrul Energiei.

Potrivit unui comunicat al municipalității, la întâlnirea care a avut loc marți au participat și conducerile RADET și ELCEN și s-a stabilit că începând de miercuri cele două entități să lucreze unitar pentru furnizarea în parametri optimi a agentului termic în Capitală.

RADET și ELCEN vor comunica zilnic atât Ministerului Energiei, cât și Primăriei Capitalei cantitățile de agent termic livrat populației, eventualele situații de criză sau avarie fiind gestionate unitar de cele două structuri.

„Prioritatea RADET și ELCEN este aceea de a asigura căldură în locuințele bucureștenilor, dincolo de problemele de ordin tehnic și financiar cu care se confruntă cele două entități. Se va lucra în comun pentru a livra un serviciu de calitate către populație”, a spus primarul general interimar Răzvan Sava.

Avariile la sistemele de încălzire centralizată au crescut consumul de electricitate şi gaze cu 25%

ELCEN suplimentează alimentarea RADET pentru asigurarea cu agent termic a unor zone din Capitală

 

 

 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!