VIDEO Busculadă la Lugoj: Peste 400 de pensionari s-au înghesuit pentru un bilet la Balul Seniorilor

Data publicării:
pensionari-1

La Lugoj, peste 400 de pensionari s-au înghesuit joi pentru a obţine un bilet la Balul Seniorilor, eveniment organizat de primărie. Atraşi de preţul mic, oamenii s-au aşezat la coadă de cu seară. Când uşile s-au deschis, dimineaţă, s-au produs busculade, iar în înghesuială mai multe persoane au căzut şi au avut nevoie de asistenţă medicală.

Nedormiţi, dar dornici să obţină un bilet la bal, la ora 8 dimineaţa, când uşile instituţiei s-au deschis, oamenii au dat buzna peste paznici. Însă doar cei puternici au reuşit să cumpere un bilet. Mulţi au fost doborâţi de cei care se împingeau.

În toiul busculadei, au apărut şi voci care au protestat faţă de lipsa de organizare.

Primăria Lugoj organizează Balul Seniorilor în fiecare an. Cu doar 10 lei, pensionarii îşi pot cumpăra mult-doritul bilet, pentru care meniul include aperitiv, sarmale, friptură şi tort. Cât priveşte spectacolul, nu lipsesc muzica populară, muzica uşoară, dar nici concursul de dans.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...