Horticultori, bibliotecari, geologi, zootehniști. Aparent, între aceși „specialiști” nu există nicio legătură. Și totuși, ceva îi leagă pe mulți dintre ei: sunt angajați ai Serviciului Public de Asistență Socială. Salariile mici i-au făcut pe asistenții sociali cu acte-n regulă să-și caute alte locuri de muncă. Așa s-a ajuns ca aproape o treime dintre administrațiile locale să nu aibă servicii publice de Asistență Socială. Situație în care mulți copii din România nu au cui să se plângă, atunci când cineva le face un rău. Și nici pe cineva care să le protejeze drepturile.

Embed:

Fundeni, Plătăreşti și Budeşti sunt trei localităţi din judeţul Călăraşi unde angajaţii Serviciului Public de Asistenţă Socială nu au fost de găsit. Nu doar echipa „Jurnal pentru copii” a încercat să stea de vorbă cu ei. Nici localnicii nu dau de angajaţii de la primărie. Mulţi săteni spun că fac zeci de drumuri la Primărie până când asistenţii sociali le rezolvă problemele.

Margareta Niculescu a împlinit de curând 70 de ani. Îngrijeşte un bărbat care se află în scaunul cu rotile. De trei luni cere ajutorul unui asistent social.

„Din noiembrie chiar! Am dus dosarul, acolo s-au făcut niște încurcături la Călărași cu dosarul dânsului. Cine s-a dus cu actele a dus copii și acolo trebuiau originale. La sfârșitului lui ianuarie nu s-a rezolvat nimic”, spune Margareta Niculescu.

Ca ea sunt mii de români care, zilnic, bat în zadar drumul către asistenţa socială. Aceasta în condiţiile în care dreptul la asistenţă socială este garantat prin lege.

„Toti cetatenii români care se află pe teritoriul României au dreptul la asistență socială, în condițiile legislației române, precum și ale reglementărilor Uniunii Europene”, se arată în Legea asistenţei sociale.

Problemele sunt multe şi grave, spun reprezentanţii Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România. Ei atrag atenţia că doar unul din patru angajaţi ai acestui serviciu au acte în regulă.

„Există o ignoranţă şi interese locale în rândul edililor locali care nu angajează asistenţi sociali. Practic nu respectă legea asistenţei sociale care impune existenţa unor asistenţi sociali la nivel comunitar. Sub paravanul funcţiilor publice se ascund rude ale edililor locali”, spune Doru Buzducea, președintele Colegiului Național al Asistenților Sociali din România.

„Mulţi dintre cei care au atribuţii de asistenţă socială sunt blibliotecari, agent agricol sau fac printre altele şi treaba de asistenţă socială”, spune Gabriela Coman, directorul Autorității Naționale pentru Protecția Dreptului Copilului și Adopție.

„Avem 5975 care exercită profesia în mod legal în România. (...) Ministerul Muncii recunoaşte în raportul Băncii Mondiale un deficit de 11.000 de asistenţi cu studii superioare. Dar noi estimăm că deficitul este mult mai mare, în jur de 20.000 pentru a acoperi toate nevoile”, spune Doru Buzducea.

Conform legii, un asistent social în România este obligat să aibă studii de specialitate.

Ceea ce presupune un program de studii universitare în asistenţă socială şi avem la ora actuală peste 23 de universităţi care pregătesc asistenţi sociali. Şi apoi de a exercita funcţia de asistent social după ce obţii diploma de specialitate, ai nevoie de un aviz. Pentru că în România asistenţa socială este un domeniu reglementat”, spune Doru Buzducea.

Cu toate acestea, potrivit unui raport al Băncii Mondiale, aproape 20% dintre asistenţii sociali din România au absolvit doar liceul.

„Trebuie să fac o precizare că aceştia nu sunt asistenţi sociali. Cei cu studii liceale din păcate sunt lucrători sociali care ar trebui să fie un fel de ajutoare ale asistenţilor sociali. Dacă este totuşi să punem problema în acest mod. Însă ei nu pot suplini intervenţia şi sprijinul profesionist de specialitate al asistentului social. Vorbim de o cifră foarte mare, 17% în 2016 când avem 35.000 de absolvenţi de studii superioare”, spune Doru Buzducea.

În plus, reprezentanţii Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali spun că multe dintre administraţiile locale din România nu respectă legea.

„Doar 30% dintre comunităţile actuale au servicii publice de asistenţă socială. Cam 70% nu au înfiinţate, deşi legea le impune. Dacă nu reuşesc să organizeze un serviciu public, măcar să angajeze un asistent social la 300 de beneficiari. Dar nici acest lucru nu se întâmplă”, spune președintele colegiului.

Lipsa angajaţilor cu studii de specialitate face ca multe cazuri de abuzuri împotriva copiilor să rămână nepedepsite.

„Dacă mergi şi monitorizezi situaţia familiei şi constaţi nişte riscuri îl vezi mai des. Dacă constaţi şi mai multe riscuri, îl vezi şi mai des. Dacă constaţi că este o situaţie iminentă de violenţă intervii în alt fel. Adică există maniere de intervenţii timpurii”, spune Gabriela Coman.

„Efectele sunt foarte grave în rândul beneficiarilor pentru că aceştia sunt privaţi de sprijinul de specialitate al unor profesionişti”, spune Doru Buzducea.

„Nu întotdeauna statisticile reflectă realitatea din teritoriu. Presupunem că nu toate cazurile de abuz sunt raportate dat fiiind faptul că la nivelul primăriilor nu avem asistenţii sociali pe care legea îi prevede în serviciile publice”, precizează directorul Autorității Naționale pentru Protecția Dreptului Copilului și Adopție.

Psihologii spun că rudele, vecinii şi mai ales profesorii sunt primii care ar trebui să anunţe cazurile în care drepturile copiilor sunt încălcate.

„Cred că este o cutumă a societăţii româneşti şi cred că ţine şi de mentalitate. La şcoală nu se promovează acest aspect - copilul să fie învăţat să spună. Un copil abuzat înţelege despre familia lui sau despre agresor că aşa este normal să se poarte. Este firesc să fie bătut”, spune Anca Boalca, psiholog.

„Mulţi dintre ei nu îşi cunosc drepturile sociale. Nu ştiu cui să se adreseze”, spune Doru Buzducea.

„La şcoală, profesorul, educatorul, învăţătorul cumva trebuie să observe că acel copil nu este bine. (...) La noi există acest comportament şi eu îl definesc autor moral. Tu vezi că se întâmplă un abuz dar nu spui la nimeni. Nici măcar nu ai curajul să vorbeşti cu persoanele în cauză. Lucurul acesta ţine, cred, de mentalitate”, spune Anca Boalcă.

„De asta se întâmplă dramele... Copii abandonaţi, părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Apar sinucideri, depresii, care se întâmplă în comunităţile locale”, adaugă Doru Buzducea.

În ultimii 25 de ani, mai puţin de 20% dintre absolvenţii facultăţilor de Asistenţă Socială au avut ocazia să lucreze în domeniu. Cu atât mai puţin în mediul rural, acolo unde foarte rar întâlnim mai mult de un angajat într-o comună. Judeţele cu cei mai puţini asistenţi sociali, sub 50, sunt în sudul ţării: Giurgiu, Ialomiţa, Teleorman şi Călăraşi. Situaţia este similară şi în Tulcea, Brăila sau Sălaj.

În orașe, media este de 25 de asistenți sociali/localitate.

Ceea ce ne vedem noi este vârful icebergului. Ceea ce se vede, ceea ce ajunge la urechea noastră, a autorităţilor”, spune Doru Buzducea.

România vs. Europa

Lucrurile nu au stat însă întotdeauna așa. În perioada interbelică, serviciul de asistență socială din România reprezenta un model pentru marile puteri europene. Francezii, englezii sau italienii își adaptau parte din programele sociale după ceea ce se stabilea la București. Acum, asistența socială din țara noastră este la pământ. Mulți dintre angajați sunt slab pregătiți, prost plătiți și se pierd printre sute de dosare stufoase.

Embed:


România este una dintre ţările cu cei mai săraci oameni din Uniunea Europeană, o spun statisticile. Numărul celor care trăiesc din ajutoare sociale este dublu faţă de statele din Vest. În aceste condiţii, în Serviciul Public de Asistenţă socială ar trebui să lucreze doar angajaţi bine pregătiţi.

„Nicăieri în lume nu poţi ajunge în sistemul de asistenţă socială fără a avea studii de specialitate, cum se întâmplă la noi, din păcate”, spune Doru Buzducea.

Asistenţa socială din România a fost cândva unul dintre cele mai bune sisteme de protecţie din Europa. Primele forme de ajutor pentru săraci au apărut în secolul al 13-lea, în apropierea mănăstirilor. În 1295, în Transilvania exista un Institut al Săracilor din Bistriţa. Apoi, rând pe rând, au apărut instituţii sociale la Câmpulung, Curtea de Argeş, Bucureşti sau în diferite oraşe ale Moldovei.

La începutul secolului 20, în România exista Ministerul Muncii, Sănătăţii şi al Ocrotirii Sociale.

„Era o reţea rurală bine dezvoltată de asistenţă socială. Cu oficii de asistenţă socială la nivel comunitar, la nivel local”, spune Doru Buzducea.

În perioada interbelică, serviciul de asistenţă socială din România reprezenta deja un model pentru marile puteri europene. Francezii, englezii sau italienii îşi adaptau parte din programele sociale după ceea ce se stabilea în Bucureşti.

„Eram un model de organizare în privinţa asistenţei sociale, în perioada interbelică din România. Într-adevăr marile ţări se uitau la modelul românesc în privinţa asistenţei sociale”, spune președintele Colegiului Național al Asistenților Sociali.

În perioada comunistă, asistenţa socială din România a fost la un pas de a fi desfiinţată. Spre exemplu, în anii 80, totul se rezuma la întocmirea unor liste de ajutoare, sub formă de lemne pentru românii cei mai săraci.

„La noi, după cum ştiţi, în perioada comunistă s-a făcut o pauză de 50 de ani în organizarea sistemului, însă acum, după 25 de ani, suntem tot acolo”, spune Doru Buzducea.

Cheltuielile pentru protecţia socială din ţara noastră - ca procent din PIB - sunt printre cele mai mici din Europa. Doar 14,25%, în 2008, ultimul an cu date comparabile disponibile. Adică jumătate din media Uniunii Europene. Doar Letonia cheltuia mai puţini bani ca România, la acest capitol.

„Uneori beneficiarii sistemelor de asistenţă socială cumulează din beneficii sociale mai mult decât salariul acordat asistenului social sau psihologului (...) În România, un asistent social a urcat cu ultimele creşteri salariale de la 800-900 lei, până la 1200 de lei. Deci maximum 300 de euro, însă în Marea Britanie asistenţii sociali care pleacă de la noi cu aviz angajaţi acolo, salariul se ridică şi la 3000 de lire pe lună. Aşa că nu există grad de comparaţie”, spune Doru Buzducea.

În România, unui asistent social îi revin 4300 de persoane. În Suedia, raportul este de 1 la 300, 1 la 600 în Marea Britanie şi 1 la 1600 în Italia.

Într-o ţară în care 38% dintre români recunosc că folosesc bătaia şi se petrec anual peste 10.000 de abuzuri împotriva copiilor, sistemul de asistenţă socială îşi demonstrează ineficienţa. Singura şansă pentru un viitor sigur al celor mici este ca cei mai buni specialişti să fie angajaţi în serviciul de protecţie.

„În alte ţări din Europa sunt atraşi în sistem. Sunt remuneraţi, sunt valorizaţi, au atribuţii clare, încă de pe băncile şcolii sunt căutaţi. Şi noi stăm bine la acest capitol, dar nu suntem căutaţi de angajatori”, spune Doru Buzducea.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!