A murit inventatorul Iustin Capră

Data publicării:
Iustin Capra-Mediafax Group-Silviu Matei

Conform reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Iustin Capră a decedat luni seară, în jurul orei 19.00, transmite Mediafax.

El se afla internat de duminică în secţia "Interne”, fiind cunoscut ca diabetic, necropsia urmând a stabili cauza morţii. În 22 februarie Iustin Capră ar fi împlinit 82 de ani.

Iustin Capră este unul dintre cei mai cunoscuţi inventatori români, obţinând numeroase premii la saloane internaţionale. Printre distincţiile obţinute se numără premiul "Ifia Eco", obţinut la Geneva, în 2008) pentru cea mai bună invenţie ecologică, respectiv un Triciclu electric sau hibrid (realizat împreună cu Marian Velcea), Diploma Salonului Internaţional de invenţii de la Geneva, Medalia de Aur la Salonul Internaţional de Inventică Pro Invent 2009-Cluj-Napoca, Premiul Arca 2007 pentru întreaga activitate.

Printre invenţiile sale se numără un rucsac zburător, construit în anul 1956, un aparat portativ pentru zbor individual, pentru care inventatorul a fost la acea vreme arestat, fiind bănuit că l-a făcut pentru a fugi din România.

Conform paginii oficiale de pe o reţea de socializare, la trei ani şi jumătate de la realizarea rucsacului zburător invenţia lui Iustin Capră a fost brevetată de americani şi folosită de cosmonauţi la deplasările intercapsulare, iar în anul 2002 americanii au recunoscut oficial că ideea i-a aparţinut inventatorului român.

Iustin Capră a construit maşini nepoluante fără volan şi fără pedalier, cu comenzi făcute de la un buton de pe carcasa fotoliului, a construit mai multe prototipuri de maşini şi motorete, alimentate de acumulatori.

„De meserie eu sunt român, iar la asta nu voi renunţa niciodată, chiar dacă cei din jur mă privesc ca pe un tataie ţicnit”, scria Iustin Capră în urmă cu o săptămână pe pagina sa de pe o reţea de socializare.

Iustin Capră, care a fost de profesie inginer şi a lucrat ca ofiţer de aviaţie, locuia în judeţul Prahova, unde s-a născut.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...