Ambasadorul României la Bruxelles: A fost reinstituită alerta maximă pe tot teritoriul Belgiei

Data publicării:
stefan tinca

Ambasadorul României la Bruxelles a declarat că oraşul este pe jumătate paralizat. „Aeroportul este închis pe o perioadă nedeterminată și metroul este suspendat. Programul în şcoli s-a suspendat, magazine care s-au închis iar cartierul european este delimitat şi filtrat de poliţie şi armată. Copiii sunt păstraţi în şcoală, fără alertare, părinţii sunt chemaţi să-i ia. A fost reinsituită alerta maximă de 4, acum e pe tot teritoriul Belgiei. Sunt forţe noi de armată care vor fi dislocate în gări, am înţeles.”

„Aeroportul Charleroi este în general pentru zboruri lowcost şi din câte ştiu funcţionează la capacitate maximă, nu se pot devia acolo. Am inţeles că s-au luat măsuri la aeroportul Liege și s-au redirecţionat zboruri și în ţări vecine. Suntem în legătură cu MAE local şi nu avem nicio informație că ar fi români între răniţi sau morţi. Pe acest fond s-a suprasaturat reţeaua de telefonie şi au fost familii care nu puteau să-i contacteze. Au mai fost şi delegaţi, dar între timp s-a luat legătura cu ei.
Parlamentul şi Comisia Europeană și-au suspendat reuniunile şi personalul nu mai iese din clădire şi îndemnul general la populaţie e să rămână unde sunt şi să fie vigilenţi”, informează Ștefan Alexandru Tincă.

„Reprezentanţa TAROM şi alte companii ofere soluţii pentru românii care trebuie să ajungă în Belgia. Avem delegaţii oficiale aici care au optat pentru un zbor la Amsterdam şi găsim o soluţie să ajungă acolo. E posibil să fie o reluare graduală a zborurilor, rămâne de văzut. Au fost două explozii, să vedem cum poate fi procesat acest flux.”, potrivit ambasadorului român la Bruxelles.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Fostul soț al lui Gwen Stefani și-a făcut o iubită care pare geamănă artistei. Xhoana X, pozată în costum de...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...