Averea primarului interimar al Capitalei

Data publicării:
stefan marin


Ştefănel-Dan Marin are 39 de ani, este din Turnu Măgurele şi declară că este de profesie analist politic. A intrat în politică în 2008, iar cea mai importantă funcţie de până acum a fost cea de preşedinte al PPDD Sector 5. În 2012, a fost ales consilier general în Primăria Capitalei, pe listele aceluiaşi partid.

Conform declaraţiei sale de avere, Ştefănel Marin a moştenit două terenuri de 24.000 de metri pătraţi şi o casă în oraşul Pucioasa, din judeţul Dâmboviţa. În Bucureşti are o garsonieră şi un apartament.

La toate se adaugă trei autoturisme.

Salariul de consilier înseamnă 11.000 de lei anual, dar a câştigat peste 22.000 de lei din tranzacţionarea unor acţiuni la Bursa de Valori Bucureşti. În plus, este şi administrator la propria firmă şi mai încasează ceva bani din chiria unui imobil.

În declaraţia de avere apare şi un credit ipotecar de 44.000 de euro, luat în 2012.

Ştefănel Marin face acum parte din UNPR, partid care a absorbit în vară vechiul PPDD. Deşi ar putea sta numai trei săptămâni în scaunul de primar general, a anunţat cum vrea să lucreze.

„Prima regulă este regula transparenţei! Sunt convins că voi avea sprijinul colegilor din CGMB.

Cea de-a doua regulă va fi disciplina.

Eu vreau să îi asigur pe toţi lucrătorii din Primăria Capitalei că voi avea toleranţă zero faţă de cel mai mic act posibil, identificat, de corupţie”.

Ştefănel Marin a fost ales primar general interimar cu sprijinul PSD şi PNL, care nu au vrut să îşi asume funcţia rămasă vacantă după arestarea lui Sorin Oprescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
Cum arată o zi din viața antreprenorului care vrea să devină adevăratul Benjamin Button. Ia 100 de suplimente...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...