Averile miniștrilor lui Dacian Cioloș

Data publicării:
guvernul romaniei facebook 05 12 2015

Deocamdată doar cinci din cei 23 de membri ai Executivului şi-au facut publice averile şi interesele. Dintre aceştia, la capitolul avere, cel mai bine stau, potrivit documentelor publicate pe site-ul Guvernului, ministrul Economiei, vicepremierul Costin Borc şi ministrul Apărării, Mihnea Motoc.

Anterior funcţiei actuale, vicepremierul Costin Borc a muncit în sectorul privat şi a încasat, anul trecut, un salariu de peste un milion de lei. Ministrul mai declară că deţine patru locuinţe, două în Bucureşti şi două în Franţa. Are cinci terenuri, unele mostenite, altele cumparate, iar în conturi declară că are strânşi peste un milion de euro. Are şi datorii, aproape 400.000 de euro.

Stă bine la capitolul avere şi ministrul Apărării. Fostul ambasador al României în Marea Britanie declară că a încasat, în ultimul an, venituri de 44.000 euro, în timp ce soţia sa, Iulia Motoc, judecător la CEDO – 172.000 de euro. Mihnea Motoc deține, împreună cu soția, două apartamente în București, o casă în Sinaia și una în Franța. Are în proprietate cinci terenuri, dintre care patru agricole în Balotești, Râșnov, Orăștie și Bujoreni. Declară obiecte de artă și bijuterii în valoare de aproape 40.000 de euro, peste 200.000 de euro în conturi și trei credite, ultimul de peste 700.000 de euro, scadent în 2034.

Achim Irimescu, fost consilier la Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, acum ministru al Agriculturii, are o casă și un apartament, un teren agricol, o mașină și bani puși deoparte. Declarația sa de avere indică un venit anual de peste 40.000 de euro și nicio datorie.

Alți doi miniștri declară averi ceva mai modeste. De exemplu, singura proprietate deținută de ministrul Muncii, Claudia Costea este un apartament cumpărat în 1993. Iar Ciprian Bucur, ministrul delegat pentru relația cu Parlamentul are un teren în Bacău și o mașină.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...