BACĂU. Un mort, jumătate de județ afactat de inundații

Data publicării:
inundatii bacau 1

În două localităţi s-au făcut evacuări preventive, pentru că apele Tazlăului sunt în creştere şi ameninţă localităţi.

Doar cu hainele de pe ei. Aşa au plecat oamenii din Helegiu din casele lor. Apele Tazlăului creşteau ameninţător. În gospodării, apa măsura peste un metru. Ca să evite o tragedie, autorităţile au decis evacuarea localnicilor.

- Ce v-au spus?

- Să părăsim casele.

- Să evacuăm, să nu stăm în calea apelor.

- A anunţat şi Poliţia. A trecut, să părăsim casele. Că nu putem sta în faţa apelor.

- Cu apa... dacă vine pe partea aia, din spate, ce facem? Acum ne înconjoară.

Localnicii spun că a plouat fără oprire. Nu este însă prima oară când inundaţiile îi lovesc.

„Zice că vine apa mare. Am mai fost inundat de două ori. În 91 şi în 2005. A fost cât casa. Frică tare. Prima oară ne-a scos cu barca. A venit la 12 noaptea în 91. M-a scos cu barca, eram în pod cu băieţelul”, povestește o femeie.

Un localnic, care încerca să treacă peste un podeţ, a murit, luat de ape. Autorităţile au vrut să se asigure că astfel de tragedii nu se mai vor întâmpla.

Sunt evacuate acele gospodării şi familii care se află în zonele care pot fi inundate. Pentru că în acest moment cotele râului Tazlău, care trece prin zonă, sunt în continuă creştere şi e normal să luăm această măsură într-o primă fază”, a declarat Dumitru Nadă, şeful Compartimentului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău.

Șoseaua, drumul, care altădată lega localitatea Helegiu de localitatea Poiana , undeva la 3 kilometri, a devenit o albie foarte mare pentru apele revărsate.

(VIDEO. Situaţia din Helegiu vineri, la ora 8:00)

De altfel, şi în localitatea Poiana, oamenii şi-au părăsit casele, de teamă să nu rămână captivi între ape.

- Ia-ţi ce ai, bani, ceva şi vino încoace!

- Nu mai pot să mă mişc!

- Hai, mămăică!

- Bre, vino încoace, să ieşi în poartă, că e prea mare! Uite!

***

- Haide nu te speria!

- Ce s-a întâmplat, doamnă?

- Am ramas izolaţi în case şi încercăm să scoatem copiii!

Doar cu utilajele s-a putut ajunge la această familie din satul Româneşti. După ore în şir de ploaie, oamenii s-au trezit înconjuraţi de ape. Au cerut urgent ajutor.

- Cât de mare a fost apa?

- Doi metri.

- Cât timp aţi stat izolaţi acolo?

- 4-5 ore.

- Aproape doi metri. Până la gard. Mulțumim lui Dumnezeu că am scăpat cu bine.

În comuna Pârjol, apele au fost atât de mari, încât au luat cu ele garduri, pomi şi aproape au acoperit un pod.

- Cât de mare a fost apa?

- Foarte mare, nu mare, cât podul. A trecut peste pod şi a luat-o la vale pe aici până la penultima casă ...

În tot judeţul acţionează 276 pompieri, 144 poliţişti, 46 de jandarmi şi 49 de voluntari și 139 de utilaje.

Din cauza ploilor abudente ce s-au abătut asupra judeţului Bacău la ora actuală avem probleme pe mai mult de jumătate din teritoriul judeţului”, a declarat col. Praga Ion, de la ISU Bacău.

Patru drumuri din judeţ au fost complet închise, pe 3 drumuri circulaţia a fost îngreunată, iar circulaţi feroviară între localităţile Faraoani şi Valea Seacă a fost oprită.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...