Codul galben de furtuni a fost prelungit. Harta județelor afectate

Data publicării:
Ploaie ploi vant vremea meteo - Guliver Getty Images-2

 

Potrivit meteorologilor, în perioada 18 august, ora 9:10 — 19 august, ora 18:00, vor continua intervalele cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele deluroase și montane, precum și în nord-vestul, centrul și local în estul țării.

Astfel, temporar se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului și vor fi condiții de grindină.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat, cu precădere în zona de munte, 40....50 l/mp.

Județele aflate sub Cod Galben sunt Satu Mare, Maramureș, Suceava, Bihor, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Harghita, Neamț, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Bacău, Vaslui, Galați, Vrancea, Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea și Ialomița.

Meteorologii precizează că fenomene specifice instabilității atmosferice vor fi și în restul teritoriului, dar pe intervale mai scurte de timp.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Motivul pentru care Mihai Mărgineanu și soția lui au fugit în Spania: Nici nu știi ce să zici: ”Mulți...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...