Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara s-a autosesizat şi a început o anchetă internă în cazul acuzaţiilor de plagiat care i-au fost aduse europarlamentarului Cristian Buşoi, fost parlamentar de Timiş.

Embed:

Acesta este bănuit de coordonatorul Coaliţiei pentru Universităţi Curate, Marius Diaconescu, că a plagiat în lucrarea sa de doctorat, realizată la Universitatea de Medicină din Timişoara.

Comisia de etică a instituţiei universitare verifică dacă lucrarea întruneşte condiţiile necesare pentru dobândirea titlului de doctor în ştiinţe şi dacă au fost respectate toate procedurile legale de la admitere şi până la susţinerea publică a tezei.

„Comisia de Etică a universității evaluează teza cu mijloacele pe care noi le avem și o să dea un răspuns”, a declarat Marius Raica, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”.    

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!