Ministrul Grapini: Proiectul privind Roșia Montană, trimis de Guvern, nu poate fi votat

Data publicării:
grapini FB

Ministrul a făcut această declarație în timpul audierii sale de către membrii Comisiei parlamentare speciale pentru Roșia Montană.

„Legea nu este votabilă din punct de vedere economic și al avantajului statului român”, a precizat Maria Grapini. Ea a precizat că se referă atât la redevență, care a fost stabilită la 6%, cât și la participația statului, de 25%.

Ministrul a explicat și de ce nu a transmis acest mesaj în ședința de guvern în care s-a decis trimiterea proiectului de lege în parlament: „Eram plecată, în interes de serviciu, din țară”.

Nu este pentru prima dată când Marian Grapini critică guvernul din care face parte. Luna trecută, ea a declarat că poate să intre în Cartea Recordurilor prin poziţia unicat a unui ministru care vine şi spune în public ce prost este Guvernul din care face parte, şi că membrii acestuia nu înţeleg mediul de afaceri.

Replica premierului nu s-a lăsat prea mult așteptată. „Relația dintre Guvern și mediul de afaceri este în primul rând responsabilitatea doamnei ministru Grapini. Nu știu în ce context... Dacă e nemulțumită, sigur o să găsim un alt ministru mai bun”, a declarat Victor Ponta.

Raportul comisiei, gata până la sfârșitul lunii

Președintele Comisiei speciale, Darius Vâlcov, a declarat recent, la Digi24, că raportul privind Roșia Montană va fi prezentat parlamentarilor luna aceasta.

 „Pe 20 octombrie, cel mai probabil, raportul comisiei va fi înaintat tuturor parlamentarilor și cred că acest raport va lămuri foarte multe aspecte și nu cred că toți parlamentarii își vor menține poziția inițială. Cred că vor lua foarte în serios acest raport pe care noi îl vom prezenta, care va propune, probabil, și unele modificări, dacă va fi vorba de un raport de admitere. Dacă nu, vom explica foarte clar de ce acest proiect legislativ trebuie respins”, a spus președintele Comisiei parlamentare speciale pentru Roșia Montană.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri