E. Hurezeanu, despre agresarea lui D. Barbu: Un început de violență calificată, care compromite mesajul de protest

Data publicării:
emil hurezeanu1-1

Emil Hurezeanu a făcut aceste comentarii după ce ministrul Culturii, Daniel Barbu, a fost agresat verbal, iar autoturismul său de serviciu, avariat în centrul Capitalei.

„E deja un început de violență calificată, concretă împotriva unui ministru, în spațiul public. Violența este absolut regretabilă și compromite mesajul de protest, compromite miezul tare al demonstrațiilor din Piața Universității și din ultimul timp. E inacceptabilă în spațiul public”, a declarat Emil Hurezeanu.

„Un spațiu public al democrației este un spațiu deschis, în care se exprimă opinii contradictorii, în care se confruntă interese, dar în niciun caz nu pot avea loc acte brutale, acte de agresiune”, a mai spus jurnalistul.

Potrivit acestuia, restul manifesanților trebuie să se delimiteze imediat de incidentul de joi seară. „Îmi pare rău pentru ceilalți demonstranți de pe străzile Bucureștiului și din orașele mari ale țării. Delimitarea lor imediată de astfel de acțiuni este salubră, este absolut necesară”, a afirmat Emil Hurezeanu.

E. Hurezeanu a taxat dur și reacția premierului Victor Ponta, care a declarat că agresarea unui ministru este inacceptabilă şi că, în lipsa unor măsuri, ţara poate fi cuprinsă de anarhie.

Tembelism în stare pură. E expresia primului său gând”, a spus Emil Hurezeanu.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...