E. Hurezeanu, despre „zidul” ridicat de Bulgaria: „E o situație care agravează contextul accesului nostru în spațiul Schengen”

Data publicării:
ampersa 18576200

Zidul care creşte la doi paşi de România a adus deja critici dure din partea ONG-urilor şi chiar a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Și jurnalistul Emil Hurezeanu spune că sunt probleme legate de Schengen chiar în interiorul Schengen.

„Linia de înaintare a refugiaților care pot fi presărați și cu amatori ai Statului Islamic, aceasta este, prin Balcani, e mai scurt drumul. Există o minoritate musulmană în Bulgaria, traficul dintre Bulgaria și Turcia este dens, sunt două țări care aparțin aceluiași spațiu NATO. Noi, care avem propriii noștri refugiați în țările occidentale, în interiorul Uniunii Europene, e vorba de oameni pe care îi alungă sărăcia, ne așteptăm să fie primiți, integrați. Ne vom aștepta ca și noi să-i primim pe ai altora. România face parte dintre țările cu cele mai puține resurse din interiorul UE, dar care și-a declarat disponibilitatea să primească peste 2.000 de refugiați. Țări mai mari nu pun problema asta. În ceea ce ne privește pe noi, acum în fața porților Shengen... Ce facem în situația de acum? E o situație care agravează contextul accesului nostru în spațiul Schengen pentru că pericolele au crescut și atunci europenii membri în spațiul Schengen vor spune: „nu ne mai încurcăm cu România și Bulgaria, au rămas pe dinafară, sunt ecluzele de aflux al unor refugiați, posibil teroriști, haideți să-i lăsăm la o parte. Aceasta ar fi o variantă. O altă variantă ar fi: haideți să întărim spațiul sud-est european, omologându-l, extinzând spațiul Schengen în spațiul sud-est european, spațiul atlantic care să devină și spațiu Schengen. Cred că ne vom îndrepta spre a doua ipoteză, pentru că e nevoie de o strângere a rândurilor, de coeziune, și Bulgaria și România s-ar apăra mai bine și din această perspectivă a noilor pericole”, a declarat Emil Hurezeanu.

Trebuie îndeplinită datoria celor care au nevoie de ajutor. Trebuie stârpiți traficanții și trebuie împărțită povara. Trebuie să faci diferența între refugiații de care ai avea nevoie pentru împrospătarea sângelui, pentru că sunt țări bătrâne și obosite”, a conchis jurnalistul Emil Hurezeanu.

REPORTAJ | Un nou zid se ridică în Europa, pentru a ţine afară teroriştii

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...