Încremeniţi pe holurile spitalelor, aşteptând veşti

Data publicării:
rude

Pe holurile Spitalului Sfântului Pantelimon atmosfera e apăsătoare. Rudele şi prietenii pacienţilor răniţi în incendiul din clubul Colectiv aşteaptă permanent noi veşti din partea medicilor. Anca e prietena lui Alex, un tânăr de 33 de ani, care a mers vineri noapte să filmeze concertul trupei "Goodbye to Gravity".

Anca Duloiu, prietena unui rănit de la Spitalul Sfântul Pantelimon: „Am vorbit în jur de ora 9, îmi spunea că trebuie să se ducă, că e un pic obosit. Dar din nefericire, s-a dus acolo”.

Tânăra a aflat de tragedie de pe Facebook. A fugit într-un suflet la spital şi l-a găsit pe Alex conştient: „L-am întrebat dacă i-au luat hainele foc şi mi-a spus că nu ştie. Mi-a spus doar că s-a uitat la mâini şi că erau roşii. Atât. Şi că s-a aruncat la pământ şi că a fost ajutat apoi de doi băieţi să iasă. L-am întrebat: "Cum eşti? Eşti bine?" şi cum îl tratează doctorii şi mi-a spus că sunt extraordinari, că-l tratează foarte bine. Şi atât, pentru că nu am avut voie să stau foarte mult”.

Din păcate, starea lui de sănătate s-a înrăutăţit, câteva ore mai târziu.

Este intubat, are căile aeriene cu arsuri, plămânii sunt plini de funingine. Ne-au explicat că se întâmplă în cazurile astea. Şi.. Aşteptăm”.

Clipe lungi de aşteptare şi la Spitalul Universitar.

Nepotul meu e dintre cei mai gravi. Dar, din fericire, a nimerit bine aici la Spitalul Universitar şi a trecut cele 72 de ore care sunt foarte problematice. Încearcă să lupte”.

Am crezut că au chef de glume şi după aia m-au mai sunat şi mi-au zis: grasule, vino să ne ajuţi că arde. Şi m-am urcat într-un taxi şi m-am dus după ei, dar când am ajuns...”.

Cei pentru care viaţa se desfăşoară de câteva zile pe holurile spitalelor sunt sfătuiţi de medici să încerce să-şi păstreze puterile.

Manuela Guran, medic la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă: „Tendinţa oamenilor care ajung în spital cu pacienţi este să stea acolo. Trebuie să-şi dozeze efortul şi să-şi găsească rude, prieteni şi să facă schimb. Este o chestiune de lungă durată şi vor ceda psihic şi nu asta trebuie. Trebuie să mănânce, să doarmă, să plângă”. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...