Ieri, prin Muntenia, inclusiv în Capitală, s-au atins 25 de grade Celsius, pragul inferior al unei zile de vară. Astăzi un aer mai răcoros ajunge peste ţara noastră dinspre nord-estul şi estul continentului. Prin urmare, în exteriorul arcului Carpatic şi norii vor fi mai persistenţi, iar temperaturile vor fi semnificativ mai mici decât ieri. În zilele următoare masa de aer deosebit de cald se va retrage către latitudini mai sudice.

 

Foto: Gulliver/ Getty Images 

În tot acest timp precipitaţiile vor fi nelipsite. Astăzi apar doar izolat, joi şi vineri în majoritatea regiunilor, iar sâmbătă se restrâng către nordul teritoriulu. Ele vor fi determinate de pasaje frontale care vor aduce precipitaţii nu doar la noi, ci şi în centrul şi sudul continentului European.

Aşadar în perioada următoare vremea schimbă puţin foaia.

Trecător va ploua în majoritatea regiunilor, izolat, important cantitativ. La munte precipitaţiile vor fi mixte, iar spre sfârşitul săptămânii, lapoviţă şi ninsoare ar putea să apară, pe spaţii mici, şi prin nordul şi centrul ţării. Temperaturile vor fi mai scăzute decât în ultimele zilei, iar cele mai mici valori, de până la 12 grade Celsius, se vor atinge vineri. Din când în când vântul va fi intens, în special la munte, în sud-vest, sud şi est.

Citiţi şi

Record de temperatură pentru luna februarie: 25 de grade Celsius. La un grad diferență de maxima absolută

 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!