Philip Alston (ONU) recomandă folosirea camerelor video în secțiile de poliție

Data publicării:
politisti politia romana noiembrie 2015

În acest sens, el a precizat că, dintre cele peste 3.000 de plângeri depuse la adresa organelor de poliție din România în perioada 2012-2014, un număr de 14 s-au soldat cu urmări judiciare, iar patru au dus la condamnări.

„Am recomandări privind instalarea unor camere video CCTV (closed circuit television cameras), folosirea unor înregistrări video individuale de la secțiile de poliție. În multe țări acest lucru se face în mod uzual pentru a proteja poliția de acuzații nefondate. Poliția susține că cele mai multe dintre acuzațiile care mi-au fost prezentate au fost false. Există o singură modalitate de a dovedi acest lucru”, a spus oficialul, care a efectuat o vizită în țara noastră în perioada 2-11 noiembrie.

Oficialul, care a întocmit un raport privind situația romilor, a persoanelor cu dizabilități și a copiilor, a declarat că modul în care sunt tratate persoanele în secțiile de poliție reprezintă, de asemenea, un indicator în ce privește respectarea drepturilor omului.

„În orice societate, nu doar în România, cei mai săraci dintre noi sunt tratați mai degrabă diferit față de restul populației, iar în România există multe alegații privind abuzuri ale poliției, destul de consistente, mai ales la adresa populației de etnie romă, dar și față de alte persoane nevoiașe”, a precizat el.

A adăugat că nu are motive să se îndoiască de asigurările care i-au fost oferite din partea mai multor oficiali din Ministerul de Interne și din Poliție, conform cărora se dorește eliminarea abuzurilor, dar a apreciat totodată că sistemul actual facilitează abuzurile.

„Practica potrivit căreia pot fi escortați la secția de poliție oameni pentru a le fi verificat actul de identitate este, pe hârtie, foarte rezonabilă. În practică, oferă oricărui ofițer de poliție posibilitatea de a hărțui orice cetățean, după voie. Nu este un privilegiu reglementat eficient, deși ar trebui să fie”, a precizat Alston.

El a mai spus că, vizitând o secție de poliție, a remarcat că este notat momentul sosirii diverselor persoane, însă nu și cel al plecării. A apreciat că acest lucru nu reprezintă o bună practică. Pe de altă parte, a apreciat că în cazul în care o persoană a fost supusă unui abuz din partea Poliției, e dificil să depună o plângere.

„Eu, personal, nu aș recurge aproape niciodată la aceste proceduri. Pentru început trebuie să anunți un agent de poliție superior în grad. Dacă ai fost bătut de un polițist, nu vrei de obicei să fii bătut și de un ofițer de poliție superior în grad, ceea ce se întâmplă în multe țări din lume. Dacă nu îți place asta, poți să mergi la un procuror. Oamenii săraci, dezavantajați, care au fost bătuți de un polițist nu sunt în poziția de a prezenta acest lucru unui procuror”, a declarat raportorul special al ONU.

El s-a mai întrebat de ce cazurile de vătămare corporală din București pot fi constatate doar la Institutul de Medicină Legală, nu și de către alți doctori.

În cadrul conferinței, Philip Alston a prezentat concluziile unui raport pe care l-a înaintat în această dimineața Guvernului român, la finalul unei vizite pe care a efectuat-o în țara noastră în perioada 2-11 noiembrie. Concluziile și recomandările complete vor fi prezentate în cadrul unui raport către Consiliul pentru Drepturile Omului în iunie 2016.

Philip Alston (Australia) a preluat funcția de raportor special al ONU pe probleme de sărăcie extremă și drepturile omului în iunie 2014, în urma numirii sale de către Consiliul Drepturilor Omului. Este profesor de drept John Norton Pomeroy la New York University School of Law și a ocupat în trecut diferite funcții în cadrul Organizației Națiunilor Unite.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...