T. Băsescu, la întâlnirea cu delegaţia FMI: Nu îmi cereţi să semnez aceste negocieri

Data publicării:
logo FMI

ACTUALIZARE 12.15. "Privind la ultima misiune a FMI din ţara noastră, ne-am recăpătat vechile obiceiuri. Imediat cum avem o mică creştere, începem să cheltuim mai mult şi mai mult, iar acest lucru pregăteşte România pentru o nouă criză", a spus Traian Băsescu.

Şeful statului a criticat în discuţiile cu FMI măsurile pe care Guvernul vrea să le ia privind introducerea de noi taxe.

"Mă uit, acum, la cheltuielile Guvernului, un buget relaxat din punctul de vedere al cheltuielor, şi bineînţeles că, din cauza ineficienţei colectării taxelor, noi taxe au fost introduse. Nu critic lărgirea bazei de impozitare, o susţin, dar exagerările de a pune taxe noi pe energie şi acciza pe combustibil în special, consider că este o mare greşeală care va afecta şi economia şi populaţia", a declarat preşedintele.

"Bineînţeles, responsabilitatea este a Guvernului şi a dumneavoastră, dar o asemenea taxă nu va fi susţinută, public, de către mine, pentru că nu cred că aceasta este o soluţie rezonabilă. Nu blochez decizia dintre dumneavoastră şi Guvern, de data aceasta, dar nu îmi cereţi să semnez aceste negocieri!", a adăugat Traian Băsescu.


Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, joi, la ora 11.00, la Palatul Cotroceni, cu Delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale.

Discuţiile dintre preşedintele Traian Băsescu şi delegaţia Fondului Monetar Internaţional au vizat în primul rând introducerea accizei suplimentare la carburant.

Preşedintele declara, pe 18 decembrie 2013, că îşi asumă explicarea, în ianuarie, în discuţiile cu FMI, a erorilor legate creşterea accizei la carburant.

Guvernul vrea ca board-ul Fondului Monetar Internaţional să aprobe două evaluări ale acordului preventiv al României, după ce preşedintele Traian Băsescu a refuzat să semneze ultimul memorandum, opunându-se astfel introducerii accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litru de carburanţi, document care încheia evaluarea derulată la finele anului trecut de FMI.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat în 14 ianuarie că în curând va începe vizita la Bucureşti a delegaţiei FMI, menţionând, în acest context, că decizia sa este ca acciza suplimentară la carburant să nu se introducă.

O misiune a Fondului Monetar Internaţional a sosit la Bucureşti, împreună cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Banca Mondială, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare a acordului stand-by, vizită care se va încheia pe 5 februarie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...